Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Merită și el o zi: e îngerul ce se uită topit de dragoste curată în ochii tăi

© Photo : Arhiva personală - Dragoș DumitriuZumi
Zumi - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.08.2021
Urmăriți-ne pe
Yandex newsTelegram
Minunatul meu prieten și mentor Corneliu Vadim Tudor le-a găsit cel mai potrivit nume: ”Îngeri cu patru lăbuțe”. Reprezintă iubirea sinceră și devotamentul total. De mii de ani salvează omul – de fiare, de natură vitregă, de negura din el însuși
BUCUREȘTI, 26 aug – Sputnik. Au viața mult prea scurtă, în mare parte sunt tratați ca niște ființe inferioare omului – dar când este să te uiți în ochii lui vezi tot ceea ce ne lipsește: iubirea sinceră și devotamentul total.
Câine - mop: nu ai mai văzut un asemenea câine ciobănesc!

 - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.12.2020
Video
Câine-mop: Nu ai mai văzut un asemenea câine ciobănesc
Câinele sau cățelul, oricum l-am numi, este cel mai bun prieten al omului. Omul, în schimb, de prea puține ori a înțeles să răsplătească această prietenie.
Cercetătorii spun că agilul patruped s-ar fi atașat omului acum aproape 100.000 de ani, când o ”selecție naturală” l-a făcut pe câine să se despartă de fratele lup.
Dar, de fapt, ce știe știința când vine vorba de devotament, de dragoste sinceră – pe care câinele le-a avut din prima clipă pentru cel ce l-a considerat prieten, stăpân, dar mai ales cel pe care l-a apărat până la moarte?
Nu se va știi niciodată câți câini au murit apărând oamenii. Și poate că fără această minunată ființă, omul nu ar fi supraviețuit în negura timpurilor sălbatice. Câinele a vânat pentru el, l-a apărat de fiare, a luat urma, a găsit calea spre apă sau adăpost, adică ajutând ființa mult mai puțin ageră să supraviețuiască…
Sunt studii care spun că, acum circa 50.000 de ani, Homo sapiens ar fi învins specia de Neanderthal, mai puternică fizic, tocmai pentru că avea alături câinele. Cuplul om câine a triumfat, iar omul de tipul nostru avea să devină ființa dominantă.
Приют для собак  - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.03.2019
Societate
Oribil: Un câine bătut de propria stăpână în tramvai - VIDEO
Câinele, drept mulțumire, avea să primească un lanț și resturi de la masă. Și, de atât de multe ori, un șut între coaste, că deranja cu lătratul lui – de primejdie, de bucurie… dar niciodată inutil.
Nu există fiară la care câinele să nu fi sărit să-și apere ”stăpânul”, cum spunem noi, prietenul, cum crede el… Urs, leu de munte, tigru sau haita de lupi, la toți a sărit câinele, în pofida oricăror șanse de a scăpa… dar trebuia să apere omul!
Cum poate fi explicat acest devotament uluitor? Genetic? Reflex al speciei? Zeci de mii de ani de co-existență? Nu, nu niciuna din variante nu stă în picioare – ci cred că singura explicație este… miracolul! Câinele a fost darul lui Dumnezeu pentru ca omul să aibă un prieten adevărat, un salvator la greu – și chiar un exemplu de curaj și dragoste necondiționată.
A înțeles omul ceva? Greu de spus asta, dacă este să vedem cum expresia ”Câine!” este o insultă, o înjurătură în mai toate limbile. Sau comparațiile referitoare la câini… toate duc către mizerie, tragic… ”Viață de câine”!
De ce oare? De ce, când câinele este o ființă atât de fericită… cu atât de puțin din partea celui pentru care e gata să își dea viața?! O mângâiere sau chiar o simplă privire din partea celui pe care îl iubește este suficientă chiar pentru cel mai fioros ”dulău”! Și, de cele mai multe ori, nu este învrednicit nici măcar cu atât!... Da, noi i-am transformat de atâtea ori câinelui viața, în ”viață de câine”!
Alt miracol - de câtă gingășie este capabil un câine! Am văzut uriași ”abalai” sau caucazieni, adevărate forțe ale naturii, care se jucau cu copilași, se lăsau călăriți, smotociți – deși nu copilul era stăpânul său, nu era cel pentru care trăia… Și, totuși, câinele acela feroce în luptă simțea ceva special pentru copil!
Poate că… poate că e adevărat ce se spune: câinii sunt toată viața niște copii! Chiar și uriașii ciobănești luptători ai Asiei Centrale.
Dar mai ales câinii lumii moderne - ”cățeii”, cum le spunem noi, se zice că sunt niște mereu-copii! De fapt, chiar dacă sunt mici, inima lor e la fel de vitează și devotată ca a strămoșului lor uriaș! Nimic nu-i sperie să se ia de cel ce-i supără stăpânul, nimic nu-l face să dea înapoi în a-l apăra…
Dar nu acesta este rostul lui – iar el, cățelul de companie, știe asta! El trebuie să-i dea omului singur căldura unui suflet apropiat, familiei de tineri sau bătrâni exemplul dragostei și veseliei atunci când se ceartă, el este cel care scoate omul posac la o plimbare, el vine lângă cel suferind sau trist pentru a îndepărta norii…
Cățelul… tot câine este, tot vieți salvează, tot singurul care dăruiește tot, cerând atât de puțin: ca tu, omule, să fii om cu el, veșnicul cel mai bun prieten al tău. Și după ce nu va mai fi, să îți aduci aminte de privirea lui - frumoasă ca un gând curat, cel mai potrivit bun exemplu al dumnezeiescului ”viața înseamnă iubire”.
Dar până atunci mai e mult… iar noi să ne bucurăm de bucuria lor de a fi cu ei, aceste minunate daruri ale lui Dumnezeu pentru oameni, care sunt câinii, cățeii, cățelușii, dulăii sau cum vrem să le spunem.
Numai să-i iubim, măcar a mia parte din cât ne iubesc ei pe noi, de la începuturile poveștii noastre… și a lor.
***
Am scris acest text pentru că azi, 26 august, este Ziua Internațională a Câinelui. Ideea aceasta frumoasă a aparținut americancei Colleen Paige, expert în stilul de viață al animalelor de companie și apărător al drepturilor acestora.
Ea a creat această zi în în 2004 de, astfel încât toți câinii să poată fi sărbătoriți și, de asemenea, să atragă atenția asupra numărului de câini din adăposturi. De altfel, 26 august a fost aleasă pentru că este ziua în care Colleen Paige a adoptat-o pe căţeluşa Sheltie.
Mărturisesc că ar fi trebuit să scriu mai des despre aceste minunate ființe – nu doar azi, de ziua lor.
Îmi aduc aminte de minunatul meu prieten Corneliu Vadim Tudor, pentru mine este omul care s-a îngrijit cel mai mult de câinii fără stăpân, și cred că felul în care îi numea el este cel mai potrivit: ”Îngeri cu patru lăbuțe”.
***
Poezia care mă impresionează mai mult decât oricare, altă – și, mărturisesc, nu pot să o citesc fără a plânge! – este ”Povestea cățelei”, a genialului Esenin. Nu am reprodus-o aici, e mult prea… peste puterile mele. De aceea vă invit să o citiți, ca să vedeți de ce cuvintele sunt prea puține pentru a scrie despre această ființă… acest înger care se uită topit de dragoste curată în ochii tăi.
Fluxul de știri
0