30 de ani de la finalul celei mai formidabile aventuri umane

Nu am trăit în URSS – și cer iertare celor care au suferit, moldoveni, ruși, români… Dar oricât de rău mi-ar părea de ei, mi-e mai milă de cei ce vor trăi într-un sistem ce-i va anula ca oameni. Ceea ce URSS nu a făcut. Dimpotrivă

Motto:

”Stârpind tot ce-i putred şi josnic şi rău,

vom face din muncă, sporind-o cu sete,

din inima socialismului tău,

temeiul uman al întregii planete”

Maiakovski

Se împlinesc azi 30 de ani de la ziua ce a marcat intrarea pe ultima linie dreaptă a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, cea mai importantă încercare de a schimba societatea și omul.

Chiar dacă finalul oficial a fost în ziua de Crăciun a aceluiași an, când Mihail Sergheevici Gorbaciov și-a dat demisia din fruntea ”unui stat care mai există”, 19 august a marcat înfrângerea ultimei încercări de supraviețuire a ”Puterii sovietelor”.

Este vorba de ”puciul de la Moscova”, în care un grup de conducători politici și militari au încercat chipurile să ia puterea, ținându-l pe Gorbaciov prizonier, dar ”uitându-l” pe Boris Elțîn, liber să strângă un grup de fideli, inclusiv de generali de prim rang.

Sunt multe detalii care ridică de atunci întrebări, dubii majore, cu privire la acel puci.

Cert este că după mișcările din țările baltice, după declararea independenței Gruziei (Georgiei), dar și după refuzul (boicotul) balticelor, Moldovei, Armeniei şi Gruziei de a participa la referendumul pentru semnarea unui nou Tratat unional, finalul era previzibil.

Practic, referitor la acele dubii, pare că 19 august a fost mai curând un prilej de a ridica pe culmi puterea noului conducător, Boris Elțîn – ciudat de dorit și de Occident.

De fapt, nu era deloc ciudat – pentru că Occidentul cunoștea bine personajul și slăbiciunilor lui – așa încât cred că adevărata cădere a ”Puterii sovietelor” nu s-a oficializat prin demisia lui Gorbaciov, ci prin alegerea lui Boris Elțîn.

A urmat un adevărat purgatoriu pentru Rusia și majoritatea statelor sovietice, întrerupt de apariția providențială a structurii de putere cu Vladimir Putin în vârf.

De fapt, când spun providențială nu mă refer doar la Rusia și la spațiul său de influență – ci la aproape întreaga lume; ce ar fi însemnat o Rusie destabilizată, cu formidabilul arsenal și capacitățile sale în atâtea domenii la îndemâna unor satrapi regionali sau a unor grupări mafiote – așa cum începuseră deja să apară?

Cu certitudine, ar fi fost un pericol major pentru întreaga lume, ceea ce occidentul știe, dar nu vrea să recunoască!

Întrebarea pe care îndrăznesc să o pun este ce ar fi însemnat o lume fără URSS, fără ”comunism” – de fapt fără acel socialism cu multe particularități, de la stat la stat, susținut de Moscova roșie?

Pe scurt, să amintim că URSS apare în cea mai frământată perioadă, în care capitalismul occidental, ajuns la un punct de răscruce, dorește o reîmpărțire colonială. O reîmpărțire pentru care nu contau vieți, distrugeri, orori!

Să ne amintim că Marele Război a însemnat nu numai prima încordare mondială, ci și exersarea cinică, specifică monstruozităților imperialismului militarist, a noilor arme, inclusiv a celor de distrugere în masă, inclusiv a gazelor de luptă, orori interzise de atunci.

În plus, URSS apare în pragul marilor crize economice, care aveau să zguduie periodic noua lumea a capitalismului – dominată de speculație, inegalitate, consumism și risipă, exploatarea muncii, colonialism.

Era o lume care făcea pași uriași în domeniul tehnologic și științific, dar o făcea nepregătită pentru progres, cu oameni needucați, analfabetism, dispreț social și enorm de multă decădere umană!

Ei bine, apariția URSS a fost un fenomen fulminant – pentru că statul proletarilor dădea speranță zecilor de milioane de exploatați din întreaga lume; acum nu mai erau singuri, izolați, ci exista un pol de putere, pe care îl considerau al lor. Un far, care știa bine să lumineze printr-o propaganda gândită, atrăgătoare, dar și o lumină preluată de jurnaliști, scriitori și alți intelectuali din întreaga lume.

Practic însă, când vorbim de URSS nu ne referim la acea perioadă de început, când idei trăsnite ale unui marxism de agendă au fost aplicate bizar, aducând cu ciudățeniile progresiste pe care le vedem azi.

Puterea sovietică reală se naște câmpiile de luptă contra atacului masiv, din toate direcțiile ale puterilor imperialiste și ale ”albilor”, susținuți de acestea. Puterea sovietică s-a datorat geniului militar-politic al lui Mihail Frunze, eroismului unui Ceapaev, dar și povestirilor despre noua Armată Roșie scrise de ziariști și scriitori entuziaști.

Da, începutul marii URSS a fost și prin această presă, mai întâi citită de puținii știutori de carte, apoi de cei peste 100 de milioane alfabetizați sub Stalin.

Pentru că așa început epoca marelui creator al URSS, ”pragmaticul nostru gruzin” (cum îl numea Lenin), Iosif Vissarionovici Stalin, omul de oțel pentru care nu a existat imposibilul.

Stalin vede tabloul de ansamblu cu ochii unui spirit cultivat, cu pregătire solidă teologică, subpusă bizar ideologiei marxiste, excelent ziarist (a fondat ziarul ”Pravda”) și care înțelegea importanța armei propagandistice, dar și un om de acțiune, gata să folosească arma.

Stalin este, fără îndoială, creatorul URSS, este cel care înțelege că puterea și echilibrul unei națiuni nu se clădește numai cu speranțe, ci cu realism vizionar.

Stalin va crea noul model de comunism, comunismul național – în care, în cazul URSS, națiunea era cea sovietică. De asta el nici nu permite crearea PC al Rusiei, pentru ca naționalismul specific etniei dominante să nu dea peste cap devotamentul pentru ”Patria sovietelor”. Deci, o îmbinare unică între acea ”sovietizare” și sentimentul apartenenței la o națiune, o forță.

Ateismul sovietic s-a topit după primele două decenii, iar în primii ani după război filmele lui Tarkovski arată soldați sovietici închinându-se! Asta pentru că, spre deosebire de primii ani după MRSO, în perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Stalin dezvoltă o bună relație cu Biserica Ortodoxă Rusă. Asta și ca rezultat al dovezilor ce neabătut patriotism al marii instituții a credinței, supusă multor vicisitudini în primele două decenii de comunism.

Stalin însă are alte preocupări, izvorâte din realismul său: dezlănțuie (acesta e cuvântul!) industrializarea, crearea capacităților energetice, construiește infrastructura, dezvoltă cele mai îndepărtate regiuni – și face acel pas dureros pentru mulți, agricultura pe mari suprafețe, a statului – sovhoz – sau a colectivităților rurale - colhoz.

Cu toate sacrificiile făcute, inclusiv cu morții nenumărați ai procesului de transformare, agricultura îi oferă lui Stalin mijlocul de hrăni populația pe întregul spațiu imens al Uniunii, mutând resurse acolo unde era nevoie. Nenorocirea Holodomorului (1932-33) nu avea să se mai repete cu noua agricultură, iar marile centre industriale, deschise pe toată suprafața URSS, au beneficiat de hrană.

Așa cum arătam anterior, educația a fost un subiect de prim plan, sub Stalin fiind realizat recordul istoric al alfabetizării – peste 100 de milioane de sovietici au devenit știutori de carte, iar cultura media a URSS avea să fie în curând peste media multor state ale lumii. Asta și prin prisma unei producții culturale imense – în mare măsură politizată sau educațională, în cazul literaturii, dar și modernistă în cazul altor arte – muzica (simfonică), artele plastice, cinematografia.

În fine, un element de maximă importanță introdus de Stalin, cu consecințe excelente a fost planificare. Introduse în 1928, planurile cincinale (13, până în 1991), au fost baza dezvoltării pe toate planurile a URSS.

Astfel, pornind de la suta milioane de mujici din 1917, URSS-ul creat de Stalin și dezvoltat sub conducerea Partidului Comunist, ajunge principalul concurent pe plan economic și militar al Statelor Unite!

Realizările formidabile din economie, cercetarea științifică, medicină, cultură, sport, din domeniul militar dar și din domeniul aerospațial toate sunt rezultatul acestei programări, a acestor planuri cincinale, realizate cu aportul celor mai luminate minți – dar și al voinței politice a Partidului Comunist.

De fapt, URSS a fost o creație unică – de încredere în om dar și de luptă cu omul pentru un ideal ce depășește cu mult epoca, de duritate și creație, de sacrificiu și efort supraomenesc, de fapte geniale și crime abominabile, de cultură inegalabilă, de cruzime și dăruire, de bravură…

Poate că aceste e cuvântul cel mai potrivit – URSS a fost un act de bravură, în toate. Poate că duritatea e cuvântul… nu știu!

Au fost mutate popoare, au fost deschise lagăre penitenciare, au fost milioane victime, duritate închisorilor politice a devenit legendară!

Dar în Marele Război pentru Apărarea Patriei popoarele sau națiunea URSS au dat aproape 30 de milioane de victime. Ar fi putut altă națiune, altă țară să dea o asemenea jertfă de sânge? Nu, nu a mai fost așa ceva – și nu va mai fi vreodată!

Paranteză: vorbim azi cu firesc respect și durere despre cele 6 milioane de victime ale Holocaustului; oare câte ar fi fost fără jertfa zecilor de milioane de sovietici? Ei sunt cei batjocoriți azi, odată cu URSS – sau cu încercarea de rescriere a istoriei războiului!

Am vorbit de Stalin poate prea mult, pentru că este în multe feluri reprezentativ pentru URSS. În alt fel sunt reprezentativi Sviatoslav Richter sau Șostakovici, Gorki sau Esenin, superba Larisa Latînina sau eroina tragică a olimpismului Elena Muhina, gloriosul Jukov sau excepționalul Litvinov… Poate și mai reprezentativ este legendarul Stahanov… dar cu siguranță când vorbești de URSS nu poți uita miile de laureați internaționali pentru știință! Salvatori a miliarde oameni prin studiile lor asigurate de marea școală, de fapt de marele efort numit URSS!

Pentru că, da, spui URSS te gândești la Stalin – dar spui și știință și dezvoltare… și spui pace!

Pentru că, da, a existat un război rece, fiindcă URSS-ul Stalingradului nu a înclinat niciodată capul, indiferent cât de puternic s-a crezut adversarul.

Dar URSS și comunismul au însemnat o perioadă de pace – pentru că, în afara a 1-2 conflicte, statele comuniste nu au dezlănțuit războaie! Nici mondiale, nici regionale!

URSS a încurajat și a ajutat statele Africii, care luptau pentru libertate, scăpând de secole de robie!

URSS și statele comuniste nu au ocupat alte state, iar puținele intervenții militare s-au făcut ca urmare a solicitărilor guvernelor de acolo – cel puțin formal!

Asta e o realitate! De fapt, URSS și comunismul au însemnat și au adus o perioadă de pace și dezvoltare, în ciuda a ceea ce se spune.

Să ne uităm la perioada anterioară creării puterii sovietice – dar și la perioada noastră, post sovietică! Lumea întreagă e amenințată de ”terorism”, iar zone altădată prospere sunt distruse! Emigrații ca pe timpuri medievale s-au pornit – la fel, din zone altădată prospere! Din păcate, România e un exemplu!

URSS se spune că a însemnat ideologia comunistă… Da, dar în același timp a însemnat ce: impunerea eticii sociale, a echității, a bunului simț și șansei pentru fiecare. A distrus URSS credința? După 1940 s-a terminat cu aberația asta! Niciodată cultura nu a fost mai bine finanțată! Știința mai atent pusă în slujba omului, nu a profitului unor grupuri!

Desigur, Multe ar mai fi de spus despre URSS. Și cu siguranță și multe lucruri rele. Are cine să le spună – și mai ales unde, pentru că e o adevărată întrecere în acest sens.

De ce oare? Pentru că acest sistem a reprezentat prima formă de organizare socială superioară, pentru societate în ansamblu. Nu pentru interese, grupuri, profit, războaie și crize!

Sigur că URSS nu a fost perfect. Dar, la nivelul istoriei, a fost o reușită. Un act de curaj al omului, ca ființă și spirit.

A fost URSS și un eșec? Nu cred, ci mai curând a apărut defazat față de evoluția omului. Poate prea devreme, poate prea târziu. De fapt, marea luptă a comunismului și a URSS a fost cu imperfecțiunea omului – cu viciile sale și orgoliile stupide. De care se folosește din plin capitalismul.

De aceea comunismul a încercat să educe oamenii - l-a dus la școală, la facultăți pe bune, nu la fabrici de diplome butaforice. Exemplele în URSS și în comunism erau oamenii de valoare și mare moralitate, intelectualii, cei ce făceau performanță…

Capitalismul face exact invers – are nevoie de inculți pe care să-i cumpere produsele cât mai proaste și mai scumpe! Are nevoie de datornici la bănci, de inși care să trăiască dopându-se cu tot felul de prostii de medicamente și suplimente, pe care să-i sperie cu câte-un virus…

Deci, iată, încă un motiv pentru ca URSS să fie denigrat din toate puterile!

Ce să zic, nu am trăit și nici măcar nu am fost în URSS – așa că îmi cer iertare de la cei care au suferit, moldoveni, ruși, români… Dar oricât mi-ar părea de rău de ei, sincer, îmi pare și mai rău de cei ce vor veni și vor fi călcați în picioarele unui sistem care îi va anula ca oameni. Ceea ce URSS nu a făcut. Dimpotrivă.

Închei cu fraza care mi se pare că definește cel mai bine această mare aventură a oamenilor, care s-a numit URSS, un vis, o ambiție, o realitate, o pagină formidabilă!

Cuvintele sunt ale lui Stalin, acest ultim demiurg: ”Cred într-un singur lucru, puterea voinței umane”. Asta a fost URSS.