Ziua MARELUI EROU al aerului - Cavalerul Cerului român, unic în lumea întreagă!

BUCUREȘTI, 18 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Astăzi s-au împlinit 77 de ani de la acea zi fatidică de 18 august 1944, când cel mai titrat și victorios aviator militar român, comandorul Alexandru Șerbănescu, decola pentru ultima oară.

Se dăduse alarma, atacul aviației americane viza, ca de obicei, câmpurile petroliere românești, dar și localități, pentru că nu se puține ori făcuseră prăpăd printre civili.

Românii mai aveau puține avioane, iar conducerea aviației le ordonase piloților ca în caz de alarmă să nu angajeze inamicul supranumeric – practic, asupra UNUI avion de vânătoare românesc trăgeau câteva SUTE de mitraliere și tunuri ale aviației inamice! – ci să decoleze ca să nu fie distruse la sol. Cu alte cuvinte, să fugă din cale unui inamic mult prea puternic!

”În calitate de comandant eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar că NU execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe!”, a fost răspunsul asului aerului, Alexandru Șerbănescu. ”Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască! Mai bine atac de unul singur toată aviația care îmi bombardează țara, decât să fug!”.

Cam așa a și fost… A doua zi intrat cu cele câteva avioane în marea de inamici, a doborât câteva, a oprit atacul inamic cât să-l facă să nu-și mai atingă obiectivele - apoi mica și eroica sa escadră a făcut o manevră de revenire.

Avionul său fusese lovit ușor, dar îi duseseră atinse sistemele de comunicare și radiolocație, astfel încât comandorul naviga doar pe baza a ceea ce vedea cu ochii, neputând aprecia ce venea din spate sau din lateral.

Încadrat de doi camarazi, Șerbănescu a fost lovit din spate de un pilot american, pe care nu avusese cum să-l vadă. A fost lovit ca la un exercițiu de tragere la țintă…

S-a întâmplat pe 18 august, cu numai câteva zile înainte ca România să întoarcă armele…

Scriam anul trecut că Alexandru Șerbănescu a fost poate cel mai mare erou militar al României contemporane, iar viața și faptele lui pot fi o dovadă în acest sens.

”Cavalerul Cerului român – nicio țară nu a avut asemenea erou, niciun film nu poate reda!”, scriam anul trecut – și voi relua câteva dintre datele importante legate de acest simbol al vitejiei românești.

Căpitanul comandor Alexandru Șerbănescu este steaua cea mai strălucitoare din povestea românească a aviației - această aventură supremă a omului. Spun ”este”, pentru că… eroii nu mor niciodată!

Acest AS de necontestat al aviației române a avut 47 de victorii confirmate și câteva atribuite. Și, culmea, nu a avut aviația ”în sânge”, ci în destin! Un destin cu totul neobișnuit, legat de o dragostea de țară și de Armată.

Vânător de munte… devenit As al aerului!

Originar din Coloneștii de Olt, Alexandru Șerbănescu a fost inițiat într-o cu totul armă de elită — de fapt prima unitate de elită a Armatei Românei — vânătorii de munte. Cum a ajuns un expert al marșurilor grele, printre stânci, să devină Asul cerului?

Pe scurt, Alexandru Șerbănescu făcea parte din unitatea de vânători de munte de la Brașov, unde era foarte dar… În 1938 ia o decizie surprinzătoare — vrea să devină pilot!

La finele lui 1940, Alexandru Șerbănescu obține brevetul de pilot de vânătoare. Debutează pe IAR 80, dar în 1942 se transferă (la cerere) pe frontul de Est, unde luptă pe un performant pe Messerschmitt 109 E.

După multe și grele lupte de frontul de est, Alexandru Șerbănescu este retras în țară, comandând Grupul 9 Vânătoare, pentru a apăra România de atacurile anglo-americane asupra zonelor petroliere, a Capitalei și altor orașe.

Ce însemna bătălia contra aviației aliate? Ceva Imposibil de imaginat! Cele câteva aparate de vânătoare se ridicau să întâmpine cele câteva sute de aparate aliate – vânătoare și bombardament – raportul de guri de foc ațintite pe fiecare aparat românesc fiind ceva de neimaginat azi: câteva sute de mitraliere și tunuri pentru fiecare avion românesc!

Nu, nu este o poveste – și cu siguranță nici un cineast oricât de talentat ar fi, nu poate reproduce ce s-a petrecut în acele zile cu avioanele escadrei comandorului Alexandru Șerbănescu.

***

De fapt, ”povestea” o știu de la generalul Radu Theodoru (în fotografie, la omagierea de anul acesta a eroului), care și-a făcut ucenicia sub comanda lui Alexandru Șerbănescu. Venerabilul general, azi un renumit scriitor ajuns la 97 de ani, era în școala militară când s-au cerut elevi capabili să ia parte la lupte — pentru că prea mulți piloți români muriseră. Mai întâi pe frontul de est, apoi acasă, luptând contra atacurilor supranumerice ale americanilor.

Sute de guri de foc – contra fiecărui avion românesc

Când Radu Theodoru a ajuns să piloteze, rămăseseră doar câteva avioane de vânătoare, așa încât li s-a cerut ca, atunci când se anunță atacul anglo-american, să se ridice, ca să nu fie lovite la sol, dar să nu intre în bătălia complet inegală.

”Ordinul venit de la conducerea armatei era ca, la alarma aeriană, avioanele noastre de vânătoare, câteva câte mai rămăseseră, să se ridice ca să nu fie distruse la sol, dar să nu angajeze lupta cu americanii — raportul fiind cca 100/1 guri de foc”, mi-a povestit Radu Theodoru.

În acel moment, povestește generalul, comandorul Șerbănescu a avut o reacție despre care, așa cum spuneam, ar sta la loc de onoare pe frontispiciul monumentului oricărei mari aviații din lume:

”Mai bine atac de unul singur toată aviația care îmi bombardează țara, decât să fug!”, a spus comandorul.

***

Istoricul de aviație Valeriu Avram povestește la rândul său acest episod, unic în istoria Armatei Române. Istoricul a scris o monografie despre eroul aviației – ”Cavalerul cerului-Alexandru Şerbănescu — Asul aşilor”.

”Supus presiunilor de tot felul şi nedreptelor acuze ale generalului Gh. Vasiliu rostogolite mizerabil la adresa grupului în ziua de 17 august 1944, precum şi ale altui comandant care i-a cerut căpitanului av. Alexandru Şerbănescu să decoleze la alarmă, dar să nu angajeze luptă cu inamicul, au fost de neacceptat pentru comandantul Grupului 9 Vânătoare. Această idee l-a afectat nespus de mult pe asul aviaţiei noastre. Ţinea prea mult la onoarea sa de ofiţer aviator şi nu admitea compromisiuri şi fuga din faţa inamicului”.

”Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea”

Ce s-a întâmplat în ziua fatidică, a doua zi după sfidarea ordinului superiorului, aflăm tot din cartea istoricului. În dimineaţa zilei de 18 august 1944 pe aerodromul Tecuci, poziţia asului aviaţiei naţionale, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu, în faţa camarazilor săi, a fost următoarea:

”Domnilor aţi auzit ordinul şi ca militari suntem datori a ne supune. Deci, în calitate de comandant vă ordon să executaţi ordinele întocmai… eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa domnului comandor… că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe! Rog însă pe domnul comandor…să amâie consecinţele până la terminarea acestei epopei”.

Și, atenție, o frază care ar trebui să stea pe frontonul Ministerului Apărării – sau să fie inclusă în Jurământul militar:

”Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască”, a spus comandorul Alexandru Șerbănescu.

Valeriu Avram dă mai multe detalii, descriind un caracter eroic, cum nu se mai regăsește altul în istoria contemporană a România. Alexandru Șerbănescu nu s-a temut nici de Curtea Marțială atunci când a fost vorba de datoria față de țară.

”Ordinul ne absolvă de legea marţială, recomandându-ne să fugim din faţa inamicului”, a spus pe 18 august 1944 Alexandru Șerbănescu. ”Recunosc şi mă înclin în faţa bunelor intenţii şi a legitimităţii lui absolute şi pentru aceasta, în numele meu şi al dumneavostră, mulţumim domnului Ministru”.

Și, din nou o frază mai puternică decât orice Jurământ militar – și e greu de crezut azi că un om, român, a putut spune așa ceva!

”Dar, eu voi continua să lupt, de va fi nevoie singur, până când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit nici un român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia…”.

Bătălia… nu era de fapt decât o sfidare totală a morții, așa cum numai adevărații eroi sunt capabili să o facă. Cele câteva avioane românești angajau lupte împotriva avioanelor de bombardament americane, dotate cu zeci de mitraliere (28, dacă nu greșesc) și apărate de un roi de avioane de vânătoare. Raportul gurilor de foc era, așa cum menționam, de peste 100 la 1… Iar al gurilor de foc îndreptate către fiecare aparat românesc… mult mai mare!

”A salvat onoarea aviaţiei”. Avea numai 32 de ani – și ordinul „Mihai Viteazu”

Alexandru Șerbănescu nu a murit în bătălie, ci a reușit să ”muște” din inamicul supranumeric și să se retragă, însoțit de cele câteva avioane. Totuși, la întoarcere, probabil că avionul său fusese lovit ușor, pentru că aparatura de radiocomunicație și radiolocație a aparatului nu mai funcționa.

În aceste condiții nu a putu sesiza când un avion america s-a apropiat și l-a lovit din spate, ca la un exercițiu de poligon, la întoarcerea din această ultimă misiune din 18 august.

Avea numai 32 de ani și fusese decorat cu marele ordin ”Mihai Viteazu”!… Decolase în 590 misiuni de luptă, a avut 253 lupte aeriene, doborând 47 avioane.

”Cpt.av. Alexandru Şerbănescu a salvat onoarea aviaţiei în acea zi de 18 a acelui august 1944, fatidică pentru el, dar şi pentru ţară — ce s-ar fi consemnat în registrul istoriei la data de 18 august 1944 dacă aceşti bravi aviatori nu s-ar fi înălţat pe cerul patriei?”, scrie istoricul Valeriu Avram.

18 august, o zi în care trebuie să ne aducem aminte și să onorăm memoria unui adevărat român — un EROU în faptă și spirit! Alexandru Șerbănescu, unul dintre argumentele afirmației "Eroii nu mor niciodată".

”18 august 1944, cpt.av. Alexandru Şerbănescu a căzut eroic la datorie, fiind doborât în aer de aviaţia americană la Ruşavăţ-Vipereşti, Buzău într-o luptă aprigă inegală tehnic şi numeric”, scriu cei de la Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA).

18 august, o zi care trebuie amintită la fel ca și Ziua Aviației. Și un nume, comandor Alexandru Șerbănescu, model pentru orice cavaler al cerului! Și pentru orice militar român!

***

Închei cu frumoasele cuvinte scrise de MApN, întru memoria marelui erou. Și trebuie menționat că astăzi, la Cimitirul Ghencea Militar din București, ”a avut loc o ceremonie militară, pentru cinstirea memoriei acestui as al aviației și a tuturor eroilor jertfiți pentru patrie”:

”În data de 18 august 1944, cei 13 aviatori ai Grupului 9 Vânătoare și comandantul, căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, s-au ridicat pe cerul patriei pentru a o apăra de inamicul acelor vremuri de război, covârșitor din punct de vedere numeric și tehnic”.