Piperea: ”Este similar gestului din 1933, când lumea a fost dată pe mâna lui Hitler”
10:09 06.08.2021 (actualizat: 10:10 06.08.2021)
© Facebook / Gheorghe PipereaGheorghe Piperea
© Facebook / Gheorghe Piperea
Abonare
Noua prevedere introdusă de Franța dă liber ”apartheidului sanitar” în UE, iar modelul ar putea fi copiat de statele europene, mai cu seamă de cele supuse, precum România
BUCUREȘTI, 6 aug – Sputnik. Ceea ce a făcut ieri Consiliul Constituțional francez, prin decizia referitoare la legea franceză a apartheidului sanitar, ”este similar cu ceea ce Reichstagul a făcut în 1933, când lumea a fost dată pe mâna lui Hitler”, spune profesorul Gheorghe Piperea, într-o amplă analiză.
Vom prezenta analiza cunoscutului om de drept referitoare la ceea ce se petrece în Franța pentru că, așa cum se știe de secole, Parisul este cel care dă tonul deciziilor politice sau sociale importante.
Consiliul Constituțional francez o decizie referitoare la legea franceză a ”apartheidului sanitar”, arată avocatul, care consideră că este ”o decizie decepționantă atât pentru opoziție, cât și pentru Macron și pentru partenerii săi de afaceri plandemice”, pentru că, altfel spus, ”nu e nici cal, nici măgar”.
Experimentatul avocat atrage atenția că motivarea publicată este masivă, ceea ce în opinia sa înseamnă că „decizia era de mult luată, în ciuda numeroaselor recursuri și intervenții ale cetățenilor”.
Iată principalele prevederi, într-o formulă explicitată simplificat de Piperea:
1. Exceptând personalul medical, vaccinarea NU este obligatorie (notă - cu toate acestea, interdicția de a intra în spații publice sau mijloace de transport în comun fără pașaport sanitar impune o obligativitate de facto);
2. Premierul, ca vârf al „înaltei” autorități sanitare, poate să aleagă între a da prioritate asigurării sănătății publice sau drepturilor și libertăților;
”În condițiile unei dezastruoase gestiuni a crizei sanitare, a avea un asemenea certificat în alb, un asemenea mandat pentru decizie discreționară, este extraordinar de periculos, mai ales din perspectiva încrederii extrem de reduse a populației în „autoritate””, consideră Piperea.
Avocatul atrage atenția și că ”autoritatea”, respectiv Macron, s-a remarcat mai degrabă „prin conflicte de interese, mandatarea deciziei la corporațiile big tech și pharma și demolarea lumii pentru a fi „mai bine” reconstruite”.
De aceea, decizia Consiliului Constituțional francez este ”similară cu ceea ce Reichstagul a făacut în 1933, când lumea a fost dată pe mâna lui Hitler”.
3. Așa-numitul „pass sanitaire” este considerat conform Constituției franceze DOAR pentru că guvernul are această alegere discreționară;
Comentariu: valabilitatea acestui pass sanitaire este limitată, subliniază Piperea – ”decizia indică data de 15 noiembrie 2021 până la care acest pașaport sanitar poate fi menținut în vigoare”.
Argumentul este că ”până la acea data se poate accepta că criza sanitară va fi fost depășită - cu toate acestea, nimic nu ne asigură că pandemia se va termina la 15 noiembrie 2021”, scrie Macron, atrăgând atenția că ”dimpotrivă, Macron a mai pre-comandat 2 miliarde de doze de vakseen, ca să fie bine pentru el la alegerile din 2022”.
4. Pentru necesități urgente, toți cetățenii, inclusiv cei care nu dețin pass sanitaire, vor putea avea acces în spațiile publice și în mijloacele de transport în comun.
În acest context Piperea pune problema practică: ”Rămâne de văzut cum se va realiza fizic separarea între cei cu și cei fără pass sanitaire, fără ca asta să sune și să arate ca un apartheid sanitar de cea mai joasă și dementă speță”.
”Vor fi spații destinate persoanelor fără pass sanitaire, mijloace de transport destinate lor, ștampile sau brățari distinctive? Cine va face separarea, poliția, jandarmii, paznicii de la mall, gorilele de la intrarea în club?”, sunt câteva nelămuriri introduse prin decizia franceză.
De asemenea, Piperea subliniază că ”Decizia motivează că această segregare e „justificată” științific de faptul că persoanele vaccinate sunt mai puțin riscante ca agenți de răspândire a infecției; se pare că „înțelepții” din Consiliul Constituțional francez nu au luat contact cu nenumăratele dovezi științifice din care rezultă că, din perspectiva noilor variante, „încărcătura virală” este mai mare la persoanele vaccinate”.
5. Internarea medicală/carantinarea automată pentru simplul fapt că testul anti-covid a ieșit pozitiv este anti-constituțională.
Piperea consideră că, pur și simplu, Consiliul Constituțional ”declară că o astfel de măsură este privare ILEGALĂ de libertate”.
6. Concedierea pentru omisiunea de a deține pass sanitaire încalcă legea și Constituția, dar numai dacă se face o discriminare între salariații cu contracte de muncă pe termen nedeterminat și cei cu altfel de contracte.
Avocatul observă că, în rest, salariații pot fi sancționați cu suspendarea contractului de muncă, ”fără motivare și fără plata de salarii/despăgubiri în cazul în care nu aduc un pass sanitaire până la termenul fixat în lege”;
7. Accesul la îngrijiri medicale este limitat, dar numai pentru cazuri care nu sunt urgente.
”Mă întreb cum vor reacționa francezii știind că plătesc în continuare contribuții, fără să aibă acces la îngrijiri sau să îi poată vizita pe cei dragi, aflați în suferință”, comentează Piperea, subliniind că ”este clar că o să fie o nebunie, cozi la programări, teste scumpe, pe bandă rulantă, suferințe inutile și decese evitabile, dar unii vor continua să se îmbogățească”.
Și, atenție, apropo de teste, Piperea atrage atenția că CDC, instituția americană de referință internațională, a declara aceste teste ”nefiabile, incapabile să distingă gripa de covid”.
Trecând la concluzii, Gheorghe Piperea spune că această decizie nu o se pare o victorie, ci ”un eșec al lui Macron, cu toate că presa main-stream se felicită după această decizie”.
”Toți fanii plandemiei accentuează partea de validare a pașaportului, dar nimeni nu suflă o vorbă despre termenul de 15 noiembrie și nici despre faptul că punerea automată în carantină a unei persoane depistate pozitiv este privare ilegală de libertate”, scrie avocatul.
Pe de altă parte, decizia a generat reacții dure, iar opoziția extraparlamentară și organizațiile cetățenești cheamă lumea în stradă mâine, 7 august – ”va fi scandal”, crede avocatul. .
În acest sens și cu „titlu de învățare de minte pentru noi, cei ținuți la periferia UE pe motive de corupție, nepotism, incorectitudine politică, frondă față de globalism/progresismul corporatist etc”, Piperea a extras o informație de pe pagina de socializare a lui Jean - Luc Melenchon, liderul partidului La France Insoumisse (Franța Nesupusă):
”Președintele Consiliului Constituțional francez este Laurent Fabius (fost ministru și premier, n.n.), fiul său, Victor Fabius, fiind șeful McKinsey France, corporație care a fost autorul din umbră al acestei legi și lobby-istul care a convins tot parlamentul francez să o voteze în doi timpi și trei mișcări”, scrie Melenchon, iar Piperea traduce: ”deci, un text de lege inspirat de fiul este validat de tatăl”.
Și, atenție – o altă informație de pe pagina lui Melenchon arată că ”pass sanitaire nu este cerut nici demnitarilor, nici polițiștilor care urmează să aplice legea și să amendeze sau să pedepsească exemplar clienții care vor fi îndrăznit să le treacă pragul comercianților...”
Deci, așa cum scriam la început, este o abordare care, odată introdusă în Franța, este foarte posibil să o vedem și în alte state europene, mai ales în cele supuse, precum România.
”Să zici că este merde ar fi prea puțin - este patologic, este ca în regatul reginei de cupă din Alice în țara minunilor, o lume cu fundul în sus, în care psihopații narcisiști inversează vinovățiile, transformând victimele în infractori sau în „dujmani” care numai asta fac toată ziua: uneltesc împotriva micilor napoleoni gerontofili și nu îi mai lasă să crească mari și frumoși”, este concluzia profesorului Piperea.
***
Și o temă de gândire, propusă de prof.univ. Gheorghe Piperea: ”Oare de ce curțile de justiție și curțile/consiliile constituționale sunt atât de prolixe și ambigui în ultima vreme, în loc să fie clare și tranșante, mai ales când este vorba de drepturile și libertățile fundamentale?”.
”Poate pentru că se pregătește terenul pentru ca judecătorii, care sunt oameni supuși greșelii, influenței și conflictelor de interese, să fie înlocuiți cu aplicații și algoritmi modificabili din pix/buton?”, scrie vizionarul om de drept.