Un fost ministru vrea audit al profesorilor din sistem
© Sputnik / Виталий Аньков / Accesați arhiva multimediaВ Приморье возобновили обучение детей в малокомплектных школах
© Sputnik / Виталий Аньков
/ Abonare
Daniel Funeriu susține că examenul de titularizare trebuie eliminat, iar profesorii, trimiși la cursuri de formare, în contextul notelor obținute la concursul din acest an. Ce a spus despre calitatea profesorilor care deja se află în sistemul de învățământ.
BUCUREȘTI, 29 iul – Sputnik. Concursul de titularizare 2021 a arătat că rezultatele obținute de candidați sunt mai mici decât anul trecut.
Acest lucru a făcut ca discuțiile privind utilitatea acestui concurs să fie din nou în prim plan.
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, crede că examenul de titularizare, prin inspectorat, ar trebui eliminat, iar angajarea ar trebui să se facă în școală în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale din 2011.
În opinia lui Funeriu, este nevoie de formare de calitate, de selecție corectă, dar și de o răsplată pe măsură.
Funeriu precizează că, în 2011, a făcut prin Legea Educației un sistem corect de selecție care elimina titularizarea în sistem, iar școala putea să își aleagă cei mai buni profesori care voiau să lucreze în acea unitate de învățământ, dar că, un an mai târziu, s-a schimbat dinamica politică și s-a revenit la ”această metodă păcătoasă” de a alege profesorii. Este vorba despre titularizare.
De asemenea, referitor la evaluarea profesorilor, Daniel Funeriu a explicat că toate cadrele didactice trebuie evaluate.
”Obligatoriu să se facă un audit al calității profesorilor din sistem, să fie evaluați toți profesorii, dar să nu facem o evaluare punitivă. În urma acestei evaluări a profesorilor, să i se ofere fiecăruia, în funcție de rezultatul evaluării o formare de unu sau doi ani, exact de ceea ce observăm că ei au nevoie, iar după doi ani să îi reevaluăm”, a punctat Funeriu.
Ideea renunțării la examenul de titularizare, care nu mai corespunde necesităților actuale ale sistemului de învățământ, a fost enunțată și de secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, în anul 2019.
”Este singurul sistem, poate – nici un alt angajator nu mai este obligat să își țină angajatul pentru eternitate, în momentul în care l-a angajat odată. Indiferent de performanțele angajatului”, a declarat Radu Szekely.
În opinia sa, avem de-a face cu un procedeu greoi care mai mult demotivează decât să motiveze la momentul de față.
Mai mult decât atât, Szekely susținea că titularizarea nu este decât un instrument de a obliga angajatorul și salariatul să lucreze împreună întotdeauna și că profesorii pot fi fidelizați prin alte instrumente, cum ar fi asigurarea anumitor condiții de muncă, creșterea numărului de zile de concediu pe măsură ce avansează în vârstă și așa mai departe.