Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Scenariu „de coșmar”: o infecție fungică rezistentă se răspândeşte în SUA

Laborator - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.07.2021
Abonare
În SUA medicii sunt îngrijorați de răspândirea unei infecții fungice foarte periculoase care pare să fie rezistentă la cele trei clase principale de medicamente antifungice.
BUCUREŞTI, 26 iul – Sputnik. O infecție fungică dificil de tratat și chiar fatală, care s-a răspândit în mai multe case de îngrijire medicală și spitale din Statele Unite, devine și mai periculoasă pe fondul pandemiei, relatează New York Times. Această ciupercă, Candida auris, este imună la medicamentele existente.
„Dacă ai vrut să-ți imaginezi un scenariu de coșmar cu un agent patogen rezistent la medicamente, acesta este [un astfel de scenariu]”, a spus directorul de cercetări de la Universitatea din New York.
Experții subliniază că este foarte dificil să fie eradicată ciuperca dacă s-ar răspândi în incinta spitalului.
Periculoasă în cazul unui sistem imunitar slăbit
Pentru persoanele sănătoase, agentul patogen este practic inofensiv, dar pentru pacienții cu afecțiuni critice și pentru cei cu un sistem imunitar slăbit, poate deveni fatală.
Astfel, aproape o treime dintre pacienții infectați au murit în decurs de 30 de zile. Totuşi, aceştia erau deja grav bolnavi, ceea ce face neclar dacă moartea a fost cauzată direct de ciupercă. Între 5% și 10% dintre persoanele cu Candida auris au dezvoltat infecții foarte grave ale sistemului vascular, potrivit sursei citate de Sputnik.

Descoperită în 2009

Medicii știu că pacienții cu Candida auris sunt greu de vindecat, însă este pentru prima dată când cercetătorii din Statele Unite identifică persoane la care infecția este rezistentă la cele trei clase principale de medicamente antifungice. Medicii sunt profund îngrijorați de faptul că, pe fondul epidemiei Covid-19, vor fi mult mai mulți oameni în grupul de risc pentru această ciupercă.
Agentul patogen a fost descoperit pentru prima dată în 2009 în Japonia. Se ştia deja că este rezistent la medicamentele principale anti-fungice, însă a devenit și mai periculos pe măsură ce s-a răspândit în timpul pandemiei, avertizează oamenii de știință.
Fluxul de știri
0