Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Pro TV, reacție după anunțul lui Florin Călinescu

© Inquam Photos / STJUSTFlorin Călinescu
Florin Călinescu - Sputnik Moldova-România, 1920, 19.07.2021
Abonare
Postul din Pache Protopopescu a avut o primă reacție după anunțul făcut de actorul Florin Călinescu, un longeviv al postului, care și-a anunțat plecarea, pe pagina sa de Facebook. Ce se întâmplă.
BUCUREȘTI, 19 iul – Sputnik. Cunoscutul actor Florin Călinescu și-a surprins ieri fanii după ce, într-o scurtă postare de pe Facebook, și-a anunțat despărțirea de postul Pro Tv. El nu va mai apărea în emisiunea ”Românii au talent”, unde, încă din 2015, era jurat.
”Cu oarecare părere de rău, vă anunț că renunț la colaborarea cu actualul management al Pro Tv. Deci, și la ”Românii au talent”. Detalii, mai încolo. Vorbesc ca fondator, 1 decembrie 1995”, a scris Călinescu pe pagina sa de Facebook.
Actorul nu a dat mai multe detalii.
Anunțul său nu a rămas fără reacții din partea postului de televiziune.
Reprezentanții Pro Tv spun că nu pot face comentarii cu privire la postarea făcută de Florin Călinescu, pe pagina sa personală de Facebook.
”Ca în fiecare an, este perioada negocierilor pentru membrii juriului ”Românii au talent”. O dată ce acestea se vor încheia, publicul emisiunii se va bucura de începerea filmărilor pentru un nou sezon al celui mai iubit show de entertainment din România”, au declarat reprezentanţii Pro TV potrivit paginademedia.ro.
Reamintim că actorul Florin Călinescu a făcut multe emisiuni și show-uri de televiziune la Pro Tv, printre acestea remarcându-se ”Chestiunea Zilei”, ”Te uiți și câștigi”, ”Ora șapte, bună dimineața”.
De asemenea, a jucat în multe filme și seriale. El a fost și realizator ProFm.
Fluxul de știri
0