„Mulțumim pentru arme, Biden!” Cine îi susține pe talibani în Afganistan

Talibanii spun că oficialitățile de la Kabul controlează doar centrele administrative, iar în sate puterea aparține așa-numitului emirat.

După retragerea trupelor americane, guvernul a rămas unul la unul cu adversarul înarmat – la fel ca acum 32 de ani, când din Afganistan a plecat contingentul restrâns al armatei sovietice. În ce măsură se repetă istoria și ce traume a provocat războiul, aflați în reportajul semnat de Filip Prokudin pentru RIA Novosti.

Copilăria și tinerețea în anii 90

Oamenii din Kabul își expediază unii altora o imagine: Joe Biden se sărută fierbinte cu comandantul de teren al ”Talibanului”*, Mullah Abdullah Ghani Baradar. O imagine care amintește de sărutul lui Leonid Brejnev cu Erich Honecker. Locuitorilor Capitalei gluma, potrivit căreia liderul americanilor le-ar fi lăsat intenționat armele și tehnica militară mujahedinilor, le pare nostimă.

Succesele militare ale talibanilor îi provoacă populației sentimente contradictorii: faptul că aceștia au învins SUA și NATO, au alungat din nou ocupanții, gâdilă orgoliul național, însă mulți țin minte ce reguli au impus “ucenicii” (“taliban”* – în traducere din paștună) în emiratul lor.

“Probabil, ei spun: Mulțumim pentru arme, Biden!”, vehiculează locuitorii Kabulului.

Americanii au luptat 20 de ani cu talibanii și, desigur, nu intenționau să-i sprijine. Orientarea actualelor autorități ale Afganistanului spre Washington s-a dovedit a fi fatală – aceștia priveau SUA drept o sursă a puterii, nu propriul popor. Acum, după plecarea aliaților, regimul a rămas suspendat în gol, fără a avea prea mulți susținători. Despre acest lucru, uneori în șoaptă, iar uneori în voce vorbesc politicienii locali.

Samandar îmi arată la telefon un meme cu cei doi politicieni sărutându-se, însă apoi devine serios. În 1996, când talibanii au pătruns în Kabul fără lupte, nu avea nici 10 ani. Amintindu-și de copilărie și adolescență în capitala așa-numitului Emirat Islamic Afganistan, el încearcă să fie imparțial. “Pe timpul lor era ordine, nu erau furturi. Retezau mâinile pentru astfel de fapte. Poc! Și nu-i mâna. Rezolvau rapid”.

“În general, nu este corect. Îi prindeau pe cei spre care arătau cu degetul, însă putea fi vorba de un om nevinovat. Dar și celui vinovat nu e bine să-i tai mâna”, spune Samandar și face o pauză, alegându-și cuvintele. Afganezii sunt obișnuiți să aibă grijă ce spun. Peste tot sunt turnători.

Însă interlocutorul se dezlănțuie: “Se băgau în toate. Interziceau blugii – trebuia să îmbraci hainele tradiționale, dar care nici nu erau tradiționale, ci aduse din Pakistan. Eu eram un adolescent în blugi, am fost turnat. Bătut cu biciul”. Din nou face o pauză, probabil regretând ceea ce a spus. Apoi adaugă: “E foarte dureros. Și umilitor, pentru că ești bătut în fața oamenilor”.

Producătorul de kebab Halik era și el un copil în 1996. Tatăl său a fost ucis. Fiul de șapte ani a devenit capul familiei.

Producătorul de kebab din Kabul Halik

© RIA Novosti / Филипп Прокудин

“De atunci sunt responsabil de toate. Acum va veni ”Taliban”, va trebui să trăim cumva”, Halik nu-și face gânduri de viitor, pentru viitorul mereu înșală. Acum 20 de ani se bucurau de venirea americanilor, însă aceștia nu mai sunt. Mai bine nu veneau, oftează interlocutorul, totul s-ar fi aranjat de la sine. Din politețe menționează: în schimb URSS a construit multe în Afganistan.

Evadarea din captivitate

Izatullo a căzut de acord să discute doar în anumite condiții. În drum spre un loc sigur, în opinia lui, roagă să oprim mașina în dreptul unui negustori de mărunțișuri, cumpără tutun de mestecat – drog legal. Sub privirea dezaprobatoare, desface pachetul și aruncă în gură pastila. E de preferat să nu i se facă obiecții. Izatullo e în camuflaj, are un tic nervos, vorbire dezordonată: ar putea și să lovească.

Taxistul numără prea mult restul, iar Izattulo se înfurie. Crede că vor să-l ducă de nas, cu o mișcare bruscă ia bancnotele de pe panou. Șoferul speriat renunță să se mai certe.

La o masă în cafenea, Izattulo aruncă pe spate capetele unei eșarfe care îi acoperî cureaua de ofițer de pe piept. Și-a scos însemnele trupelor speciale. Povestea capturării lui de către taliban este una obișnuită.

Bărbat din Kabul

© RIA Novosti / Филипп Прокудин

“Ne-au încercuit, s-au terminat gloanțele. Noi, ostaticii, am fost divizați. Mereu procedează așa, iată de ce nu știu ce s-a întâmplat cu ceilalți. Apoi mi-au legat mâinile și au început să mă taie cu un cuțit încins. De ce? Nu, n-aveau nevoie de secrete, pur și simplu se răzbunau. Am ucis mulți acolo”, interlocutorul nu-și poate ascunde emoțiile, vocea lui surdă devine mai puternică.

Izatullo s-a prefăcut că a leșinat de durere. Aproape așa a și fost: torționarul drogat îl cresta mult și cu dibăcie. Militarul plin de răni a fost aruncat la pământ, să-și revină pentru la următoarea “distracție”. A reușit să ia cuțitul, să taie funia și să fugă. Își suflecă mânecile – are cicatrice pe mâini, asemănătoare cheloidelor. Își ridică geaca – și pe corp are cicatrice.

“Ce voi face cu talibanii când voi da de ei? – Izatullo se arată surprins de întrebare – Ceea ce făceam și înainte: îi voi ucide. Ei nu au milă de nimeni. Se avântă în luptă după injecție. Nu știu cu ce sunt injectați”. Ofițerul evadat din captivitate nu are de gând să se împace cu cineva.

Își pierde foarte repede interesul față de discuție, se înclinăm, se clatină pe scaun. Apoi spune de ce are nevoie: după ce a fost rănit o perioadă lungă nu a putut reveni în armată, iar pensia este mică. Primind bancnotele, își ia rămas bun și traversează strada pe diagonală, prin fluxul de automobile. Toată lumea se deplasează așa prin Kabul, însă Izatullo nici nu se uită prin părți, șoferii încearcă să-l ocolească.

Eroii unui război lung

Kabul este un oraș al gardurilor, toate clădirile oficiale sunt îngrădite. Peste tot sunt afișate portretele eroilor, poate fi întâlnit Ahmad Shah Massoud. Îl găsim pe “Leul de Panjshir” chiar și pe zidurile unui magazin de bomboane, alături de imprimeurile cu personajele din desene animate. Întrebat în glumă cine este mai tare pentru băieții afganezi – Massoud sau Spiderman, vânzătorul răspunde serios: “Ei privesc desene animate, însă, probabil, Massoud – în țară e război, iar el e un erou. Copii înțeleg ce înseamnă asta, părinții le povestesc, sunt înconjurați de război”.

Kabul

© RIA Novosti / Филипп Прокудин

Massoud a fost comandantul partidului politic “Societatea Islamică a Afganistanului”, înființată de un alt politician legendar - Burhanuddin Rabbani. Rabbani a fost președinte al Afganistanului, iar ulterior, în perioada așa-numitei Rezistențe (din 1996, până în 2001), a condus Alianța Nordului, care lupta cu ”Taliban”*. În 2011 a fost omorât de un sinucigaș care și-a pus explozibil în turban. Fiul lui Burhanuddin, Salahuddin Rabbani, a ocupat postul de ministru al Afacerilor Interne, acum conduce partidul creat de tatăl său – “Societatea Islamică a Afganistanului”.

Salahuddin Rabbani nu este de acord cu afirmația că țara a revenit în anii 90. “Comunitatea internațională este de partea poporului Afganistanului. Iar în ceea ce privește talibanii, ei proclamă multe, însă poporul nu va accepta sistemul lor, o astfel de interpretare a religiei. Pe de altă parte, trebuie să existe un guvern incluziv, cu reprezentanții diverselor comunități. Afganistan este o țară multietnică, iar această diversitate reprezintă o forță”, subliniază interlocutorul.

“Afganezii înțelegeau că forțele străine nu pot rămâne aici pentru o veșnicie. Însă, atunci când au fost retrase trupele, a fost ceva neașteptat pentru noi și un pas iresponsabil. Imediat după semnarea acordului de la Doha (între ”Taliban” și SUA n.r.) a început retragerea rapidă, iar în țară au rămas talibanii deveniți mai îndrăzneți și guvernul care nu a participat la semnarea acordului.

Nu a existat niciun progres în negocierea păcii și niciun fel de înțelegeri de încetare a focului. Însă, în pofida succeselor recente ale talibanilor, vor fi forțați să se retragă. Considerăm că înfrângere a lor militară îi va forța să se așeze la masa de negocieri”.

Problema afgană nu are o soluție militară, oricum va trebui să se ajungă la o înțelegere. „Taliban * ” înțelege acest lucru.

Când ne luăm rămas bun, Rabbani se interesează: “Ați fost în Bagram? Într-adevăr au fugit? După ce a ascultat răspunsul, îmi întinde mâna: “Chiar dacă armata sovietică a pierdut războiul, au plecat la lumina zilei, cu demnitate, cu toate drapelele”. Se pare că nu este cazul în care să putem spune că istoria se repetă.

*Organizație teroristă interzisă în Rusia