Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Gheorghiță, despre vaccinarea cu a treia doză de ser în România

© REUTERS / DADO RUVICPfizer - Biontech
Pfizer - Biontech - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.07.2021
Abonare
Coordonatorul Campaniei de Vaccinare din România susține, în contextul în care Pfizer va cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin anti COVID-19, că strategia o reprezintă creșterea numărului persoanelor vaccinate
BUCUREȘTI, 11 iul – Sputnik. Companiile Pfizer-BioNTech vor solicita, în perioada următoare, autorizarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.
Scopul solicitării, care va fi făcută în primul rând către autoritățile din SUA și Europa, este acela de a oferi o protecție sporită persoanelor care deja au primit primele două doze.
Care va fi situația în România? La această întrebare a dat un răspuns coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță.
În opinia sa, faptul că se depun datele științifice care atestă siguranța și eficacitatea unei a treia doze administrate de Pfizer la șase luni este un aspect.
”Dar asta nu înseamnă că această măsură trebuie să fie adoptată ca politică de vaccinare. O astfel de măsură se adoptă atunci când datele de zi cu zi îți arată o scădere importantă a eficienței vaccinărilor, dar nu este cazul acum pentru niciuna din variantele virale. Chiar dacă numărul de cazuri este în creștere, afectează persoanele nevaccinate”, a explicat Valeriu Gheorghiță la digi24.ro.
Această a treia doză este în perspectiva variantelor virale în care se observă o scădere a activității neutralizante a anticorpilor, a subliniat Gheorghiță.
De asemenea, a continuat coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, dacă ne temem de variantele virale, trebuie să creștem numărul de persoane vaccinate, nu să administrăm a treia doză celor deja vaccinați cu schemă completă.
Valeriu Gheorghiță a adăugat că majoritatea țărilor pledează pentru aceeași abordare de creștere a numărului de vaccinați în loc de a-i vaccina pe cei deja vaccinați cu schema completă.
Fluxul de știri
0