Un nou bum pe piața petrolului: Cât câștigă Rusia

Prețurile globale la petrol și gaz au atins indicatorii maximali în ultimii ani, fiind mari chiar luând în considerație ajustările din ultimele zile. Ce urmează?

Alexandr Sobko

Prognozarea prețurilor la resursele energetice este o sarcină ingrate. Însă discuțiile despre ceea ce se întâmplă este interesantă. Cel mai important, cât de stabile vor fi cotațiile curente, odată ce prețurile înalte trebuie să stimuleze oferte suplimentare și o ulterioară răcire a pieței. Va exista ea și de unde?

În acest context situația pe piața petrolului și gazului sunt cu ceva asemănătoare, în ceva diferă. Asemănarea constă în faptul că sursele potențiale a unor oferte suplimentare – extracția petrolului și gazului de șist în SUA. Diferența constă în faptul că viteza de reacție la prețurile înalte au loc mai rapid în cazul petrolului.

Să începem cu petrolul. Aici cauzele prețurilor înalte sunt cunoscute. Cererea revine, iar acordurile OPEC+ sunt în vigoare, chiar dacă sunt anulate treptat limitările. Însă peste patru milioane de barili pe zi se află în continuare blocate în cadrul acestei înțelegeri. Între timp, undeva în afara OPEC+ și producției de șist oferta a stagnat pe fundalul insuficienței de investiții în ramură.

În contextul devine tot mai mare interesul pentru producția americană de șist. Legitatea firească a evoluției lucrurile este cunoscută, în jurul ei toți își construiesc în ultimii ani tactica pe piață: petrolul scump stimulează extracția petrolului de șist, ceea ce duce la creșterea ofertei și căderea prețurilor.

Respectiv, în momentele deficitului sau surplusului pe piață, grupul OPEC+ e nevoit atât să regleze (adică să sporească sau să diminueze) producția, pentru ca prețurile să rămână la un nivel acceptabil, însă limita de dezvoltare a șistului (care este acest nivel, e o întrebare aparte, undeva în jurul 60-65 de dolari pentru un baril). Teoretic totul este clar. În practică observăm periodic dispute între membrii OPEC+ în cadrul realizării acestei abordări.

Ce-i drept, acum susținătorii menținerii prețurilor înalte (adică, cei care îndeamnă la tărăgănarea sporirii producției OPEC+) există un argument în plus: restabilirea sectorului extracțiilor de șist decurge lent, producția americană nu crește. Numărul instalațiilor de furaj au reușit să-și refacă doar 40 la sută după căderea în pandemie, chiar dacă există o tendință de creștere.

Adică, de această dată companiile americane în domeniul șistului, în esență, în mod tacit s-au alăturat OPEC+, preferând să nu majoreze producția, iar în contextul creșterii prețurilor să-și achite datoriile față de acționari. Însă și pentru ei petrolul la 75-80 de dolari reprezintă un preț suficient de atrăgător pentru a gândi la o majorare a volumelor.

Într-un fel sau altul, chiar și din perspectiva ofertei avem deja trei factori de incertitudine. În primul rând, semnele unor noi dezacorduri în OPEC+, care ar putea avea în consecință atât prelungirea limitărilor existente, cât și un conflict, respectiv, urmat de o creștere a producției. În al doilea rând, prețul înalt la petrol, care stimulează creșterea producției în SUA. În al treilea rând, “factorul iranian”.

Reprezintă un interes deloc mai mic și piața de gaze – aici prețurile (comparativ cu cele medii din ultimii ani) sunt mai înalte și arată indicatori maximi pe un interval multianual.

Există mai multe motive, care acum par evidente. Însă, aproape o jumătate de an în urmă, dispozițiile pe piață erau diametral opuse. Acum gazul lichefiat pleacă în Asia, în Europa cresc prețurile la cotele de emisie a carbon (ceea ce stimulează trecerea producției de energie electrică de la cărbune la gaz). În afară de aceasta, Gazprom își reduce livrările. Mai exact, nu le reduce prea mult. Mai curând, nu inundă Europa cu gaz.

Nici aici nu ne vom aventura în prognozarea raportului dintre cerere și ofertă în viitor, pe ambele părți ale balanței există incertitudini – mai ales că în cazul gazului joacă un rol și un factor impredictibil al vremii. Însă ar fi interesant să facem o paralelă cu sectorul petrolului în contextul producției de șist.

Din când în când se aude o următoare opinie: prețurile extrem de maz la gaz nu sunt stabile, pentru că în condițiile unor prețuri mari SUA vor inunda cu gaz lichefiat toată lumea. E adevărat, însă cu o singură excepție: spre deosebire de piața petrolului, unde totul este relativ de repede (ai produs și utilizează: exportă sau diminuează importul), uzinele pentru gaz lichefiat trebuie să fie construite, ceea ce înseamnă cel puțin patru ani.

Prețurile interne la gaz în SUA au crescut vizibil, însă și în condițiile actualelor prețuri în SUA exportatorii gazului lichefiat american se bucură de un profit excelent pe piața globală.

Însă dacă petroliștii dacă și-ar dori, ar putea capta chiar actualul val al prețurilor la petrol (ca urma a ciclului rapid, iar cel mai important, posibilitatea de a acoperi producția viitoare la un nivel ridicat pe fundalul cotațiilor actuale), însă sectorul gazului așa ceva este imposibil.

E curios că în ultimii ani, inclusiv printre experții de nivel mondial, era popular raționamentul: Gazprom încearcă să nu admită prețuri mari în Europa, pentru a nu stimula construcția noilor uzine de gaz lichefiat în SUA. Într-adevăr, Gazprom în majoritatea cazurilor încearcă să-și sporească exportul în Europa. Reieșind din această logică, creșterea volumele de export nu este un scop în sine, ci este provocată de circumstanțele menționate mai sus.

Însă acum situația s-a schimbat: Gazprom, probabil, așteaptă punerea în funcție a Nord Stream 2, iată de ce nu își sporește livrările prin Ucraina (pentru că ulterior acest volum poate fi livrat prin noua conductă). În același timp, deficitul de gaz în depozitele europene diminuează șansele unor acțiuni politice de stopare a lansării Nord Stream 2. În orice caz, concepția anterioară de lucru s-a schimbat. Totodată, datorită unor prețuri mari, Gazprom obține un venit suplimentar.

Deocamdată nu observăm existența unor decizii finalii de investiții (mai simplu: undă verde pentru construcțiile fizice) în uzinele de gaz lichefiat din SUA, chiar dacă unele din astfel de proiecte sunt într-o fază embrionară. Însă în raportul pe termen lung între cererea și oferta globală pentru noul gaz lichefiat american are oricum o cotă semnificativă. Iată de ce demararea construcțiilor unor noi uzine de gaz lichefiat în SUA este posibilă (mai ales dacă erau planificate și anterior, iar prețurile înalte ar adăuga siguranță), însă un anumit impact asupra pieței va putea fi observat doar peste câțiva ani.