Dana Gîrbovan face praf Comisia de la Veneția - iată INTERESUL din spatele Raportului

Dana Gârbovan - Sputnik Moldova-România, 1920, 09.07.2021
Abonare
Judecătoarea consideră că Raportul Comisiei de la Veneția reprezintă o atitudine ”descalificantă” – și scoate la iveală care este interesul de a desființa SIIJ
BUCUREȘTI, 9 iul – Sputnik. O nouă apariție de excepție a judecătoarei Dana Gîrbovan în emisiunea Marius Tucă Show (Aleph News).
Preşedinta Curţii de Apel Cluj și a Uniunii Naționale a Judecătorilor din România a denunțat atitudinea inadmisibilă a Comisiei de la Veneția în cazul SIIJ, instituția europeană dovedind totală părtinire și lipsă de spirit democratic cu prilejul audierilor și „analizei” acestei spețe.
”Comisia de la Veneţia a avut consultări cu reprezentanţii sistemului judiciar. Am fost şi noi invitați şi NU am fost lăsaţi să vorbim nici măcar un minut, spre deosebire de celelalte asociaţii, care susţineau desfiinţarea SIIJ, care au fost încurajate şi lăsate să vorbească pe parcursul întregii ore destinate consultărilor”, spune Dana Gîrbovan.
Ca atare, judecătoarea spune clar: ”Raportul nu face altceva decât să reflecte o viziune profund subiectivă, vădit părtinitoare, lipsită de orice bază factuală solidă - ceea ce este din păcate descalificant pentru Comisia de la Veneţia”.
”Spun descalificant pentru că, până acum, forţa rapoartelor Comisiei de la Veneţia era dată de faptul că erau bazate de argumente substanţiale, pe dezvoltări teoretice foarte bine fundamentate şi atunci era greu să le conteşti, tocmai pentru că aveau acest profesionalism de necontestat în spate”, a spus Gîrbovan, subliniind contrastul: ”Citind acest raport, mi-am dat seama că este la ani lumină de ce însemna un raport al Comisiei de la Veneţia”.
Dana Gîrbovan - Sputnik Moldova-România, 1920, 06.07.2021
Dana Gîrbovan dă în vileag date și fapte de gravitate majoră pe care Comisia UE le IGNORĂ
În aceste condiții, judecătoarea ajunge la o concluzie foarte curajoasă: ”Acest raport al Comisiei de la Veneţia se înscrie într-o linie care pentru mine este foarte clară: cu niciun preţ nu trebuie să apară în rapoartele făcute de instituţiile europene nicio referire la Hotărârea 225/2019 a CSM, care certifică abuzurile şi presiunile făcute de procurorii DNA prin intermediul anchetelor asupra judecătorilor şi procurorilor”.
În privința acelor abuzuri și ilegalități, cunoscute de întreaga lume a Justiției, Dana Gîrbovan este încredințată că „NU este stat în UE în care să se fi întâmplat aşa ceva şi să nu existe niciun fel de reacţie”.
”Este absolut de neînţeles această Omerta asupra chestiunii care a stat la baza înfiinţării SIIJ”, spune Gîrbovan, subliniind - ”Nu poţi să vorbeşti despre desfiinţarea SIIJ dacă nu vrei să vezi care sunt motivele care au dus la înfiinţarea SIIJ”.
Dana Gîrbovan dă și un alt exemplu curios din Raportul Comisiei de la Veneția – ignorarea și, parțial, mistificarea cauzelor pentru care a fost înființată SIIJ.  
Dintr-o Hotărâre a CSM rezultă un adevăr pe care Comisia l-a ignorat: ”au fost deschise foarte multe dosare deschise din oficiu judecătorilor şi procurorilor”.
”O parte din aceste dosare deschise din oficiu au vizat vârfurile sistemului judiciar şi au condus la îndepărtarea din funcţie a unor persoane importante, ceea ce este foarte grav„, atrage atenția judecătoarea, subliniind că ”Nimeni nu a răspuns pentru asta, nu şi-a asumat instituţional DNA niciun fel de răspundere”.
Mai mult – ”nici măcar la nivel declarativ că ar exista o problemă şi că încercăm să o reparăm pe viitor”.
Apoi, Gîrbovan aduce aminte de ”acel celebru dosar în care membri ai CSM au fost interceptaţi, li s-a deschis din oficiu un dosar de către DNA, pe baza unor interceptări făcute ilegal de SRI”.
Dosarul a fost ţinut deschis până în 2018, când a intrat în vigoare legea privind înfiinţarea SIIJ iar ”DNA a fost obligată să predea toate dosarele… despre acest tip de fapte vorbim”.
Deci, cum este posibil ca instituția europeană să NU ia în seamă toate astea? Experimentata judecătoare are teoria ei, argumentată, mai ales după ce l-a ascultat pe ministrul Stelian Ion care ”a repetat acelaşi lucru pe care îl spune de fiecare dată”.
”Mi-am dat seama că MIZA nu este atât desfiinţarea SIIJ, cât reîntoarcerea dosarelor privind magistraţii la DNA”, spune judecătoarea.
O întrebare retorică ajută la descifrarea „enigmei”: ”Care este problema şi de ce se doreşte cu atâta ardoare ca neapărat competenţa dosarelor privind magistraţii să aparţină şi DNA?” – pentru că, subliniază judecătoarea, ”în realitate, despre asta este vorba”.
Dar, atenție, Dana Gîrbovan acuză că e mai grav decât atâta:
”Nu doar că se dorește ca DNA să-şi recâştige competenţa, se vrea pur şi simplu să se revină la status quo iniţial, inclusiv sub aspectul vechimii pe care aceşti procurori de la DNA o au”, a declarat Dana Gîrbovan.
Așadar, esența demersului Comisiei de la Veneția  NU este pentru ”a se repara erorile din trecut, de a se crea filtre pentru ca astfel de abuzuri să nu mai fie posibile, să se gândească noi garanţii care să asigure independenţa funcţională a judecătorilor şi procurorilor…” – dimpotrivă,  de vrea revenirea la ceea ce a fost în perioada ”statului paralel”.
O entitate controlată de forțe străine, cu interese în manipularea după placul lor a României.
Întregul dialog Dana Gîrbovan – Marius Tucă îl puteți citi urmărind linkul de mai jos, derulând de la 1.28.00.
Fluxul de știri
0