Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

UK a primit peste 6 milioane de cereri de la cetăţeni din UE pentru statutul de rezident

CC BY-SA 2.0 / Chris Fleming / British passport
British passport - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.07.2021
Abonare
Guvernul britanic a raportat că 6,02 milioane de persoane au solicitat dreptul de a se stabili în Marea Britanie, înainte ca termenul limită pentru înscrierea în program să expire miercuri.
BUCUREŞTI, 3 iul – Sputnik. Programul oferă cetățenilor din UE dreptul la muncă, studii și accesul la beneficii în Regat.
Vineri, guvernul britanic a anunțat că 5,45 milioane dintre cele 6,02 milioane de cereri depuse de cetăţeni din UE în cadrul programului privind solicitarea statutului de rezident au fost soluţionate.
Brexit - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.05.2021
Internaţional
UK: sistem digitalizat de control al imigrației - planul Brexit
„Sunt încântată că am asigurat drepturile atâtor cetățeni din UE – prietenii noștri, vecinii noştri și membrii familiei”, a declarat ministrul de Interne Priti Patel, citată de RT. 
Termenul-limită pentru depunerea cererilor a fost 30 iunie, iar guvernul britanic a îndemnat ferm cetățenii din UE, care au putut dovedi că locuiesc în Marea Britanie dinainte de 31 decembrie 2020, să depună cereri, altfel ar risca să își piardă drepturile de a rămâne în ţară.
Guvernul a spus că, dintre acele cereri care au fost „încheiate”, aproximativ 4% au fost refuzate, retrase sau nevalide. Marea majoritate a cererilor au fost pentru stabilirea în Marea Britanie şi doar 291.200 pentru stabilirea în Scoția, 98.600 în Țara Galilor și 98.400 în Irlanda de Nord.
Persoanele care nu au solicitat încă statutul de rezident vor primi o notificare oficială valabilă 28 de zile. După trecerea celor 28 de zile, vor pierde dreptul de a lucra sau de a primi prestații și nu vor mai putea solicita asistență medicală gratuită care nu este urgentă. După această perioadă, cei care nu au obţinut statutul de rezident vor trebui să părăsească ţara.
Numărul persoanelor care nu au transmis cererile la timp este incert. La momentul referendumului pentru Brexit din 2016, în Marea Britanie trăiau 2,9 milioane de cetățeni din UE, aproximativ 2,15 milioane lucrau și aproape un milion erau polonezi. Până în 2019, numărul cetățenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie a crescut la 3,7 milioane.
Fluxul de știri
0