Severin, fulminant: ”Nebunii care ne conduc trebuie opriți!”
07:41 25.06.2021 (actualizat: 23:58 20.07.2021)
© Photo : Facebook / Adrian SeverinAdrian Severin
© Photo : Facebook / Adrian Severin
Abonare
Fostul ministru de Externe face o analiză fulminantă a ceea ce s-ar afla în spatele incidentului din Marea Neagră – și al provocării comise de Londra și consideră că se impune DEMISIA premierului britanic
BUCUREȘTI, 25 iun – Sputnik. Acțiunea britanică din Marea Neagră nu a fost doar o provocare, ci chiar ”o provocare disperată a unui guvern în degringoladă”, apreciază Adrian Severin, argumentând într-o analiză fulminantă această teorie.
Prima întrebarea a lui Severin este dacă a fost ”o încercare de a testa hotărârea Rusiei de a nu admite trecerea liniei roșii trasate în chestiunea Crimeii? Greu de crezut”, consideră Severin, știut fiind că ”Rusia nu poate fi forțată să renunțe la Crimeea decât, cel mult, printr-un război adevărat, iar nu prin înțepături de țânțar”.
Și, întreabă fostul șef al diplomației de la București, semnatar al Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina - ”cine ar fi, oare, nebunul care să moară pentru Ucraina?”.
A doua problemă este ce căutau la bordul navei de război jurnaliștii BBC care ”au filmat cum rușii trăgeau în britanici (de fapt erau focuri de avertisment) la ceea ce pare a fi izbucnirea unui alt “război al Crimeii””.
Severin atrage atenția că, de obicei ziariștii ”sunt invitați pentru a asista la un spectacol dinainte pus în scenă sau a coopera la o provocare”.
De fapt, Severin consideră că despre asta e vorba: ”Este doar provocarea încercată de un stat rămas pe dinafara negocierilor cu Rusia, care vrea să fie băgat din nou în seamă de vechii aliați, dar nu are nimic de oferit decât crize artificiale de natură a strica negocierile celorlalți”.
Fostul președinte al Adunării Parlamentare a OSCE prezintă situația Marii Britanii fără menajamente:
”Sub conducerea unui prim ministru excentric, devastată de propria-i neputință în lupta cu pandemia Covid 19, umilită de europenii de pe continent, abandonată de SUA, Marea Britanie își zice, probabil, că dacă nu are jucării cu care să atragă Rusia într-un joc bilateral, cel puțin să strice jocurile celorlalți, inventând un act de război în Marea Neagră, când, de fapt, problemele sale grave sunt acum în Marea Irlandei”.
Desigur, de astă dată încercarea a eșuat, spune Severin, iar Londra ”a putut nega apariția vreunui incident, profitând doar de ocazie ca să reitereze dezacordul său față de anexarea Crimeii”.
Însă, e de luat în calcul și ipoteza în care, din greșeală, ”un proiectil rus ar fi scufundat nava britanică”. Ce s-ar fi întâmplat atunci, întreabă Severin.
Și, evident, provocarea britanică se bazează pe nerecunoașterea reunirii Crimeii cu Rusia, deci ”evenimentul ar fi calificat ca petrecut în apele ucrainene”, iar acțiunea Rusiei ar fi putut fi privită, în contextul art 5 din Tratatul de la Washington, ”ca atac asupra tuturor membrilor NATO și ar fi impus reacția lor solidară”.
Or, subliniază Severin, ”numai o confruntare militară NATO-Rusia ne mai lipsea!”.
”Deocamdată Marea Britanie, agentul provocator, a negat atacul. Așa că NATO nu are de ce riposta”, consideră Severin, atrăgând atenție că ”altminteri, lipsa ripostei, echivalează cu recunoașterea faptului că incidentul a avut loc în apele teritoriale rusești, iar nu ucrainene”, ceea ce ar reprezenta, potrivit sursei citate, admiterea implicită a alipirii Crimeii la Rusia.
Ori, în contextul în care Londra ”neagă evidența (probabil și în urma unor “asigurări” venite din câteva capitale semnificative, cum că nu poate conta pe solidaritatea membrilor NATO, altminteri garantată la recentul Summit de Președintele Biden)”, Severin pune un verdict clar: ”aventura britanică s-a terminat în ridicol”.
Altfel spus, provocarea eșuată a Londrei pune NATO într-o situație dificilă. Dacă nu Londra ar fi negat atacul, ”NATO ar fi fost obligată fie să recunoască (implicit) anexarea(„alipirea la Rusia a” - nota red.) Crimeii, fie să încalce obligația de solidaritate prevăzută de tratatul alianței nord atlantice, fie să escaladeze o confruntare militară cu Rusia”.
Ori, această din urmă ipoteză NU e dorită ”mai ales după întâlnirea Biden-Putin de la Geneva, precum și în perspectiva eventualei întâlniri a UE cu Președintele Rusiei, dorită oficial atât de Angela Merkel, cât și de Emmanuel Macron”. Altfel spus, ”pe cele două maluri ale Atlanticului nimeni nu o dorește”.
Experimentatul om politic român pune însă o problemă gravă: ”În viitor, însă, lucrurile ar putea sta altfel”. De aceea, opinia sa este fermă: ”Să nu ne jucăm, deci, cu focul! Nebunii care ne conduc trebuie opriți!”
În acest sens, Severin aduce aminte un alt eșec, care a dus la demisia unui celebru premier britanic. ”În 1956, eșecul necugetatei intervenții a Marii Britanii în războiul israelo-egiptean de pe Canalul de Suez, dezavuată și stopată, atunci, de SUA, a dus la demisia primului ministru Anthony Eden”.
”Eșecul provocării din apele Crimeii ar justifica un gest similar din partea premierului Boris Johnson”, conchide Severin, încheind în sens… strategic: ”Ar fi minima garanție că un alt asemenea glonț nu va trece prea curând iarăși pe lângă urechea NATO”.