A fost publicat baremul de corectare la română 2021 - Evaluare Națională
16:29 22.06.2021 (actualizat: 17:28 22.06.2021)
© Sputnik / Александр Кряжев
/ Abonare
Marți, 22 iunie, în România a început sesiunea de Evaluare Națională 2021 pentru elevii clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română
Pentru examenele din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 la clasa a VIII-a s-au înscris peste 131 000 de absolvenți. Sesiunea se desfășoară în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021.
Subiecte și baremul de corectare la limba și literatura română
Baremele de evaluare și de notare la Limba și literatura română pot fi accesate AICI: Limba și literatura română - 15:00 22 iunie 2021
Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2021
Următorul examen din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 va avea loc joi, 24 iunie, la proba Matematică. După care, proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele la Evaluarea Națională 2021
Rezultatele examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate de Ministerul Educației la adresa de pe acest LINK pe data de 29 iulie, după ora 14:00, însă rezultatele finale vor fi publicate după rezolvarea contestațiilor, pe data de 4 iulie 2021.
Potrivit Ministerului Educației, media obținută la Evaluarea Națională la clasa VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.
„Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene”, precizează edu.ro.
Organizarea examenelor la Evaluarea Națională 2021 - detalii
Ministerul educației informează că examenul se va desfășura în 3 850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naționale 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.
„Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Interdicții la examenele de Evaluare Națională 2021
Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).