Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Kovesi a devenit sperietoarea cu care Ghinea amenință opoziția

© Inquam Photos / George CalinMoțiune de cenzură în Parlament a PSD contra lui Cristian Ghinea
Moțiune de cenzură în Parlament a PSD contra lui Cristian Ghinea - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.06.2021
Abonare
Supărat pe moțiunea simplă a PSD îndreptată împotriva sa, ministrul Investițiilor și Proiectelor europene Cristian Ghinea i-a amenințat pe social-democrații din Parlamentul României cu... Kovesi
BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Discurs amenințător al ministrului Investițiilor și Proiectelor europene Cristian Ghinea la dezbaterea moțiunii simple depuse de PSD împotriva sa și care va intra mâine la vot.
Supărat pe faptul că PSD l-a pus la colț cu referire la PNRR și la absorbția fondurilor europene, Ghinea i-a amenințat pe parlamentarii social-democrați cu șefa Parchetului European.
”Am prevăzut în PNRR un sistem foarte strict de monitorizare și prevenție a fraudelor. De la 1 iunie a început să funcționeze Parchetul European, doamna Kovesi să vă păzească. Hai, aplauze pentru doamna Kovesi, avem o româncă la șefia unei instituții europene. Ați alungat-o din țară și ați dat de dracu' iar!”, le-a transmis Cristian Ghinea celor din PSD.
Ghinea mai spune că anul acesta au intrat în România 1,6 miliarde de euro din fonduri structurale și că alte 2,3 miliarde de euro sunt în procesare, bani care vor intra în ţară până în decembrie.
”Rata e de 55% în marja curentă a mediei europene de 58%. E chiar mai mare decât a altor state ca Italia, Spania, Danemarca sau Olanda”, s-a lăudat ministrul, arătând că PNRR înseamnă că Guvernul va repara România după ce a stricat PSD.

Cristian Ghinea, ”un Clotilde Armand cu barbă și burtă”

În schimb, Sorin Grindeanu l-a acuzat pe ministrul Ghinea că a tratat PNRR nu cu responsabilitate, ca să fie un plan viabil pentru România, ”ci cu nesimțire, cum ați venit azi, cu isterie și iresponsabilitate. Ați ajuns un fel de Clotilde Armand cu barbă și burtă. Un Clotilde Armand care ați ajuns să faceți crize la TV, de parcă banii ar veni în țară din mărinimia dvs., nu ca rezultat din plata românilor prin taxe și impozite”, l-a taxat dur prim-vicepreședintele PSD pe ministrul USR.
Fluxul de știri
0