EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

O chestiune de timp: Su-57 va face concurență avioanelor americane pe piața armelor

© Sputnik / Ramil Sitdikov / Accesați arhiva multimediaCazas polivalentes rusos Su-57 (archivo)
Cazas polivalentes rusos Su-57 (archivo) - Sputnik Moldova-România, 1920, 07.06.2021
Abonare
Avionul de vânătoare rusesc de-a cincea generație Su-57 a întrecut de mult timp concurenții străini și continuă să se perfecționeze – devine mai rapid, mai inteligent și mai puternic.
Multifuncționalul Su-57 a fost adoptat de Forțele Aerospațiale Ruse destul de recent – în decembrie 2020. Primul avion de vânătoare produs în serie de a cincea generație a fost transmis Districtului militar Sud la începutul anului 2021. Și începe deja modernizarea, în timpul căreia mașina va fi dotată cu motoare mai perfecționate de a doua etapă, cu inteligență artificială și cu posibilitatea de a controla în rețea (automat) secțiunile de drone controlabile grele "Ohotnik", rachete hipersonice și arma revoluționară a energiei direcționate – tunul electromagnetic.
Avioane militare rusești de model Su30M - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.05.2021
Rusia
Su-30 rus interceptează 2 avioane de vânătoare și un avion-cisternă deasupra Mării Negre
Avionul de vânătoare de-a cincea generație Su-57 a fost conceput pentru a distruge toate tipurile de ținte aeriene, terestre și de suprafață, are o viteză de croazieră supersonică, armament intra-fuzelaj, acoperire radioabsorbantă și cel mai recent complex de echipamente de bord. Se distinge grație înaltelor caracteristici de manevrabilitate și luptă. Forțele Aerospațiale Ruse vor primi 22 de avioane de vânătoare Su-57 până la sfârșitul anului 2024, iar până în 2028 numărul lor în cadrul trupelor va ajunge până la 76 de unități. După aceea, avioanele Su-57E (versiunea de export) vor putea fi furnizate aliaților străini și partenerilor strategici ai Rusiei.
Experții occidentali au numărat peste zece țări la ”coada virtuală” pentru avioanele rusești Su-57, inclusiv Kazahstan. Pe fondul eșecurilor cronice ale proiectului american F-35 și al recentului refuz al Forțelor Aeriene ale SUA de a achiziționa acest avion în 2022, pe avionul de vânătoare rusesc de-a cincea generație Su-57 îl așteaptă un viitor prosper pe piața mondială a armelor. Potrivit experților, în condițiile unei curse constante a tehnologiilor militare, parametrii și caracteristicile avionului modernizat Su-57 vor fi complet inaccesibile pentru țările NATO.

Creșterea eficienței în luptă și a producției

Programul avioanelor de vânătoare prevăzut pentru zeci de ani se distinge prin perfecționarea continuă a aeronavelor și a metodelor de producție a acestora. Ministrul Industriei și Comerțului al Rusiei, Denis Manturov, a declarat recent că, în 2021, în conformitate cu programul aprobat, va crește ritmul de construcție a aeronavelor Su-57. Se așteaptă că avioanele vor fi echipate cu noile motoare ʺSaturn 30ʺ (ale celor mai puternice din lumea avioanelor de vânătoare), cu care vor începe să fie livrate trupelor deja în 2022. Cu motoarele de primă etapă (AL-41F1) nu vor fi echipate mai mult de cinci avioane. O altă accelerare a producției avioanelor de vânătoare Su-57 va avea loc în 2024. Alături de noile arme și noua avionică, se observă schimbări fundamentale în construcția planorului Su-57. Metodele de producție mai moderne ale aeronavelor de serie au îmbunătățit stealth-ul acestora.
IDF fighter jets escort US B-52 bombers on flight towards Persian Gulf - Sputnik Moldova-România, 1920, 08.03.2021
Video
Bombardierele americane B-52 în zbor spre Golful Persic, escortate de avioane israeliene
Denis Manturov a vorbit totodată și despre sistemele rusești de luptă fără pilot, care corespund nivelului mondial și continuă să se dezvolte. Alături de dronele grele, Su-57 se va transforma într-un centru de comandă și control aerian. O sursă din industria rusă de construcție a aeronavelor a informat pe 1 iunie: ʺAcum sunt examinate posibilitățile de control din cabina Su-57 a mai multor drone de atac... Avionul de vânătoare va controla de la două până la patru drone ʺOhotnikʺ.
Inteligența artificială a avionului de vânătoare Su-57 și a UAV-ului ʺOhotnikʺ este imposibil de analizat obiectiv până în momentul utilizării în luptă și totuși, prin anumiți indicatori indirecți, publicații și ʺscurgeriʺ se poate înțelege cât de mult au progresat specialiștii ruși. Inteligența artificială a Su-57 este integrată în sistemul de control al luptei și chiar și un avion de vânătoare cu echipaj este capabil să îndeplinească 90% din sarcini fără intervenția umană, conform unui program prestabilit. Dacă pilotul este rănit sau ucis în timpul luptei, ʺcreierulʺ electronic al Su-57 va permite distrugerea cu succes a țintelor și revenirea la bază în mod automat.
Este probabilă paritatea intelectuală a liderului Su-57 și a subordonatului ʺOhotnikʺ, dat fiind faptul că ei au fost dezvoltați în același birou de proiectare ʺSuhoiʺ. Drona cu inteligență artificială ʺOhotnikʺ însușește la poligon, deja de mai multe luni, algoritmi pentru interceptarea și distrugerea țintelor cu rachete – în mod autonom, iar pe viitor – și în cadrul interacțiunii bazate pe rețea cu avionul de vânătoare Su-57. Atunci când vor fi utilizate împreună, dronele stealth ʺOhotnikʺ de 20 de tone vor rezolva o gamă completă de sarcini, distrugând ținte aeriene și terestre în coordonare cu avionul Su-57. Livrările în serie ale dronelor ʺOhotnikʺ sunt planificate începând cu anul 2024.
Avionul de vânătoare de-a cincea generație Su-57 dispune de un sistem de protecție avansat – radare și lasere, echipamente de război electronic, precum și cele mai noi rachete ʺaer – aerʺ K-77 și R-37M cu o rază de acțiune de până la 195 km și 400 km, respectiv. Prioritățile și armamentul avionului Su-57 fac posibilă detectarea și lichidarea amenințărilor (țintelor) la distanțe semnificativ mai mari față de avioanele americane F-22 și F-35. Și totuși, arma principală a lui ʺSuhoiʺ sunt rachetele hipersonice destinate distrugerii țintelor terestre, subacvatice și de suprafață. Testările la poligon se desfășoară cu succes.

Cucerirea pieței mondiale

Su-57 a fost conceput pentru a câștiga superioritatea în aer și este inaccesibil din punct de vedere tehnologic pentru avionul de vânătoare de-a cincea generație american F-22 Raptor, nemaivorbind de ʺratatulʺ F-35 (în plus, ambele au o specializare îngustă). În luptă, Su-57 poate servi drept avion de vânătoare, avion de atac la sol sau post aerian de comandă pentru dronele grele. Principalele avantaje ale lui ʺSuhoiʺ sunt super-manevrabilitatea și vizibilitatea redusă pentru radarele inamice, posibilitatea de a zbura la viteză supersonică pentru o perioadă lungă de timp, un arsenal semnificativ la bord – rachete cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune din diferite familii, inclusiv rachete anti-navă cu o rază de acțiune de până la 250 km.
Avionul de vânătoare este dotat cu echipamente care au un nivel ridicat în ceea ce privește protecția împotriva bruiajului și a sistemelor de arme multi-canal. Aeronava este capabilă să atingă viteze de până la 2600 km/h. Raza de acțiune practică la viteză subsonică – 5500 km. Pentru decolare și aterizare, cu un scurt procedeu de testare a aeronavei, avionul nu are nevoie de aerodromuri speciale.
Su-57 este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai perfecte și mai puternice avioane de vânătoare din lume. Caracteristicile unice permit avionului de vânătoare să atingă succesul pe piața internațională a armelor. Su-57 prezintă un interes considerabil pentru clienții străini. Pe 1 iunie, directorul general al ʺRosoboronexportʺ, Aleksandr Miheev, a informat că patru-cinci țări se gândesc să achiziționeze cel mai nou avion de vânătoare rusesc. Publicația americană a Military Watch a numărat mult mai multe.
Algeria a fost prima care a plasat o comandă în Rusia pentru 14 avioane de vânătoare Su-57E pe fondul consolidării forțelor aeriene ale vecinilor regionali, prețul contractului fiind de 2 miliarde de dolari. Cel mai mare client potențial pentru Su-57 este India, care intenționează să achiziționeze unități gata făcute și să dezvolte un proiect de producție licențiată pe teritoriul său. Pe lângă India și Algeria, China, Myanmar, Vietnam, Malaysia, Iran și Turcia manifestă un interes semnificativ pentru avionul de vânătoare Su-57. Conform celor mai recente date, și Kazahstanul, Etiopia și Egiptul se află la coada virtuală.
Avionul de vânătoare de-a cincea generație rusesc Su-57 ne va uimi nu o dată prin caracteristicile sale tactice și tehnice unice, prin integrarea tehnologiilor de-a șasea generație, prin perspectivele de producție optimiste și prin potențialul ridicat de export. Se așteaptă că numărul clienților străini va crește constant, întrucât avioanele de vânătoare de generația a patra se epuizează treptat, iar Su-57 nu are niciun concurent demn pe piața mondială, de astăzi și din viitorul apropiat. Dacă nu considerăm drept concurent interceptorul promițător rusesc MiG-41, care se dezvoltă din 2018.
Fluxul de știri
0