BUCUREȘTI, 31 mai - Sputnik. Până la sfârșitul anului, în Districtul Militar Vest vor apărea aproximativ 20 de formațiuni și unități noi, a anunțat ministrul rus al Apărării, generalul Serghei Șoigu.
Oficialul a specificat că această decizie reprezintă un răspuns la activizarea statelor NATO, în frunte cu SUA, care își sporesc intensitatea zborurilor și prezența navelor militare la frontierele rusești.
“Acțiunile colegilor noștri occidentali distrug sistemul de securitate din lume și ne determină să luăm măsuri de răspuns adecvate. Perfecționăm în mod constant componența trupelor”, a adăugat ministrul.
Noile unități vor fi dotate cu armament și tehnică moderne. În total, în acest an forțele de apărare antiaeriană urmează să fie completate cu două mii de unități de arme.
De asemenea, va continua perfecționarea abilităților personalului și structurilor de comandă. “Intensitatea realizării misiunilor de luptă cu navele flotei de la Marea Baltică a fost sporită cu 30 de la sută. Au fost îndeplinite peste 200 de exerciții cu utilizarea diverselor tipuri de arme. Zborurile aviației din distric au crescut cu patru la sută”, a declarat Șoigu.