BUCUREȘTI, 26 mai – Sputnik. O analiză a companiei Airly privind calitatea aerului din România arată că Tulcea și Constanța înregistrează cea mai bună calitate a aerului, iar aici, concentrațiile de particule în suspensie PM sunt cu 30% mai mici decât în restul țării.
Mai mult, în lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este chiar de trei ori mai mică decât în restul țării.
Compania care se ocupă de monitorizarea calității aerului a ajuns la această concluzie surprinzătoare după ce a analizat regiunile din România cu privire la poluarea aerului.
„Interesant este faptul că, în lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în restul țării. Datele analizate privind calitatea aerului sunt valoroase pentru persoanele care se confruntă cu boli ale sistemului cardiovascular și respirator, inclusiv pentru cei care suferă de astm – mersul la mare poate reduce afecțiunile și factorii de risc pentru sănătate”, precizează analiza respectivă.
Concluzia companiei este că litoralul românesc este una dintre cele mai sigure regiuni din țară atunci când vine vorba de aer curat.
Pentru realizarea studiului, Airly a analizat date de la cei 173 de senzori de calitate a aerului care monitorizează poluanții timp de 24 de ore pe zi. Cinci dintre aceste dispozitive sunt amplasate pe malul Mării Negre din România.