Motivul UE este ipocrit – faptul că Beijingul a decis sancționarea unor oficiali europeni, dar asta în condițiile în care ”China a fost împinsă la reacție tocmai de Parlamentul European, care a dispus, la finalul lunii Martie a.c., sancțiuni la adresa Chinei!”.
”Preluând tema drepturilor omului promovată de SUA pentru a motiva absolut orice intervenție în relația bilaterală cu China, Uniunea Europeană nu face decât să demonstreze limite în dialogul cu autoritățile de la Beijing”, consideră Tomozei, în articolul publicat pe blogul personal.
Este vorba de situația drepturilor omului din Regiunea Autonomă Specială Hong Kong și din Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură, acuzațiile fiind respinse de Beijing, autoritățile chineze cerând ”probe pentru afirmațiile SUA-UE, odată neamestecul în problemele interne ale Chinei”, notează jurnalistul.
În Rezoluția PE se “condamnă în termeni cât mai puternici sancțiunile nefondate și arbitrare impuse recent de autoritățile chineze asupra mai multor persoane și entități europene, inclusiv cinci deputați europeni”, considerând că “acțiunea Beijingului este un atac asupra libertăților fundamentale”.
În contextul Rezoluției (adoptată cu 599 voturi pentru, 30 împotrivă și 58 abțineri), Parlamentul European consideră că “discuțiile privind ratificarea acordului UE-China nu sunt deocamdată posibile”, fiind “înghețate din cauza sancțiunilor chineze”.
În replică, purtătorul de cuvânt al MAE, Zhao Lijian, a solicitat Uniunii Europene “să gândească într-un mod mai raţional şi să adopte o decizie corectă, care să corespundă intereselor proprii”, transmite Dan Tomozei.
”UE a impus sancţiuni unilaterale bazate pe minciuni şi informaţii false, intervenind în mod brutal în afacerile interne ale Chinei, fapt care încalcă Dreptul Internaţional şi regulile de bază ale relaţiilor internaţionale, subminând grav relaţiile chino-europene”, a declarat Zhao Lijian.
Dan Tomozei arată că, pe fond, China transmite ”un mesaj devenit standard”, prin care îndeamnă liderii UE și SUA “să nu mai dea lecții pe tema drepturilor omului și să nu mai intervină în afacerile interne ale Chinei”.
O reacție pe care și-o poate permite doar un țară puternică, așa cum este China – nu state precum România, cărora proprii cetățeni de recunosc statul de ”colonie”.
Ori, dacă în cazul Chinei se vorbește de ”intervenții în afacerile interne”, ce să mai spună România?
Dar nu asta e problema – ci aspectele relatate de Dan Tomozei, care denotă o extindere la toate nivelele a criteriilor arbitrare, fără probe, cu acuzații pe care SUA au dreptul să le facă discreționar, iar apoi să vorbească despre democrație.
