CHIȘINĂU, 21 mai – Sputnik. Șeful Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a numit condiția, cu care Moscova intenționează să construiască relații cu țările occidentale.
"Noi suntem gata să prietenim cu Occidentul, dar voi sublinia: numai cu un sentiment al propriei demnități, pe care am moștenit-o de-a lungul secolelor, mileniilor de existență a țării noastre de la strămoșii noștri. Bunăstarea cetățenilor noștri este principalul obiectiv al politicii externe", a spus el în timpul discursului adresat participanților maratonului educațional "Noi cunoțtințe" ("Новое знание").
Ministrul a adăugat că, în același timp, Rusia nu poate dezvolta relații, ignorându-și istoria și tradițiile sale, care sunt valoroase pentru fiecare rus.
"Ne-am ținut mereu grație mândriei naționale, aceasta este o caracteristică foarte importantă, nu toate națiunile o au, și grație patriotismului nostru, inclusiv apărării justiției și disponibilității de a-i ajuta pe cei slabi. Acestea sunt calități umane foarte importante și, dacă în viața de zi cu zi, în viața obișnuită, le admirăm, atunci, fără îndoială, ele ar trebui să se manifeste în poziția noastră pe arena internațională", a precizat Lavrov.
Relațiile dintre Rusia și Occident s-au deteriorat după evenimentele din Ucraina și anexarea Crimeei. În plus, Washingtonul a acuzat în repetate rânduri Moscova de inteferență în alegerile prezidențiale și de atacuri cibernetice. Acest lucru a dus la numeroase sancțiuni antirusești, urmate de măsuri de represalii din partea Kremlinului. De asemenea, au avut loc mai multe scandaluri diplomatice, care au dus la expulzarea reciprocă a angajaților din misiuni. Ambasadorii Rusiei și SUA s-au întors la Moscova și Washington pentru consultații.
Săptămâna aceasta, șeful Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei s-a întâlnit cu colegul său american, Anthony Blinken, în timpul sesiunii ministeriale a Consiliului Arctic de la Reykjavik. Părțile și-au exprimat disponibilitatea de a dezvolta relații. Reprezentanții celor două state vor pregăti propunerile președinților pentru întâlnire, inclusiv privind problemele de stabilitate strategică.