BUCUREȘTI, 20 mai – Sputnik. Imunizarea cu serul anti-COVID-19 de la Pfizer ar putea să se facă în 3 etape. Și aceasta pentru că, potrivit directorului executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla, a treia doză de Pfizer ar urma să fie administrată într-un interval de 8 până la 12 luni de la cea de-a doua doză.
Practic, persoanele care au făcut deja ambele doze de vaccin ar putea fi nevoite să se injecteze cu o a treia doză.
"Și-au făcut doza a doua acum opt luni. E posibil să aibă nevoie de o a treia doză", a spus Bourla la CNN, preluat de antena3.ro.
Acest lucru s-ar putea întâmpla în septembrie sau octombrie, însă trebuie confirmat, a adăugat directorul executiv al companiei Pfizer.
Bourla a subliniat că autoritățile, în cazul de față CDC – Centrul pentru Controlul Bolilor – trebuie să țină cont de ce aprobă FDA – Agenția Americană care autorizează produsele medicale și abia apoi să emită recomandări care să ofere americanilor cea mai bună protecție.
Potrivit CNN, Pfizer nu a finalizat studiul său referitor la administrarea celei de-a treia doze de vaccin, însă mai multe date pe această temă ar urma să fie disponibile în curând, mai exact în următoarele 1-2 luni. Informația a fost făcută publică de directorul executiv al Pfizer.