Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Gabriela Firea acuzație incendiară: ”Cifrele pandemiei au fost manipulate politic”

Gabriela Firea - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.05.2021
Abonare
Gabriela Firea a acuzat, cu subiect și predicat, că date și informații extrem de importante despre pandemie au fost manipulate

BUCUREȘTI, 16 mai – Sputnik. Prim vicepreședintele PSD a făcut o declarație incendiară la Antena 3 despre manipularea datelor și informațiilor din timpul pandemiei dar despre modul în care a fost gestionat efortul național contra epidemiei.

”Informații extrem de importante au fost manipulate - sunt fardate în funcție de evenimentele politice”, a declarat Firea – ”Când exista interesul să se anunțe niște măsuri ceva mai dure, populația era speriată cu cifre care nu aveau legătură cu realitatea - că sunt foarte multe cazuri de îmbolnăviri, că sunt foarte multe decese, că spitalele sunt pline, ambulanțele stau la coadă să interneze bolnavi”.

Paranteză – interesant este că una dintre portavocile principale ale acestor anunțuri prin care ” ”populația era speriată cu cifre care nu aveau legătură cu realitatea” este chiar la Antena 3, fostul coleg al Gabrielei Firea, ”apocalipticul” Radu Tudor.

Pe de altă parte, ”când era interesul politic să se organizeze alegeri, să vină lumea la vot, să îi convingă pe români să iasă din casă… brusc și dintr-o dată situația medicală se ameliora”, chipurile datorită ”măsurilor luate anterior”.

Firea consideră că totul este ”o minciună gogonată” și că tot ce s-a întâmplat la noi în țară ”putea fi comparat cu datele din Europa, din țările apropiate nouă”, caz în care ”și cu ochiul liber se putea observa că la noi cifrele sunt manipulate”.

În ceste condiții a venit propunerea unei Comisii parlamentare de anchetă.

”Comisia pe care noi (PSD și AUR, n.n.) am propus-o ar fi adus la lumină adevărul despre pandemie”, spune acum Firea, arătând că ar fi avut și un alt rol ”nu doar să aflăm ce s-a întâmplat până acum în țară, ci să redăm românilor încrederea în instituții, inclusiv în procesul de vaccinare”.

Despre acest ultim aspect, prim vicepreședintele PSD consideră că, în ciuda eforturilor făcute acum pentru a-i convinge pe români să se vaccineze, ”mai există și o categorie foarte mare, care nu se vaccinează, tocmai pentru că oamenii nu mai știu ce să creadă”.

Întrebare – se va mulțumi PSD cu faptul că majoritatea parlamentară respinge înființarea Comisiei sau va merge, cu datele pe care le au, la organele de anchetă? Pe modelul partidelor ”pro-Europa” desigur.

Fluxul de știri
0