BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik, Evan Răutu. CNSU a dat publicității aseară lista statelor cu risc epidemiologic. Statele sunt împărțite pe zone roșii, galbene și verzi.
În Hotărârea nr. 28 a CNSU sunt stabilite și condiţiile în care se impune carantina sau, dimpotrivă, cei care vin din zonele respective sunt scutiți de carantinare.
Redăm lista integrală a statelor și textul Hotărârii – dar mai întâi, pe scurt, explicațiile lui Raed Arafat privind carantinarea.
”Cei care vin din zona verde nu au nevoie de niciun document. Dacă este în codul galben, persoana nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore; dacă este din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină”, a spus Arafat, subliniind în acest ultim caz că ”Testul nu mai scuteşte de carantină”.
În cazul carantinei pentru cei din zona roșie, durata este de 14 zile – cu mențiunea că în a zecea zi pot face un test RT PCR, iar rezultatul este negativ pot ieși din carantină.
Prezentăm în continuare textul integral al HOTĂRÂRII nr. 28 din 14.05.2021, ”privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România”.
HOTĂRÂREA 28 by Victor Ciobanu on Scribd
Lista by Victor Ciobanu on Scribd