Grafică Info
Grafică info cu date de interes din domenii politic, economic, social în baza datelor publicate de diverse instituții, date statistice, sondaje, rezultate la alegeri din Moldova, România și alte țări ale lumii

Care este diferența dintre moldoveni și europeni: Cifre comparative

Abonare
Europenii trăiesc mai mult decât moldovenii în medie cu aproape 11 ani, iar vârsta medie a populației din UE este mai mare cu patru ani decât cea a țării noastre. Datele au fost prezentate de către Biroul Național de Statistică.

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că speranța de viață la naștere a moldovenilor este de 70,9 ani, iar la europeni este de 81,3 ani. Totodată, vârsta medie a populației din Republica Moldova este de 39,3 ani, iar cea a europenilor este de 43,7 ani.

Statisticele mai arată că europenii nu se grăbesc să creeze o familie. Astfel, vârsta medie a femeilor la prima naștere din Europa este de 29,4 ani, în schimb moldovencele nasc cu aproape patru ani mai devreme - la 25,2 ani. Și rata natalității în Moldova este mai mare. Conform datelor oficiale, în 2019 rata natalității, adică procentul de nou-născuți la o mie de persoane, era de 12 la sută în țara noastră, în timp ce în Europa era de 9,3%. 

Totodată, în țara noastră la o sută de bărbați revin 108 femei, iar în Europa - 104 femei. 

În Europa, 67,6 la sută din populația aptă de muncă este încadrată în câmpul muncii, iar în Moldova - doar 45,7%. 

Echipa Sputnik Moldova vă îndeamnă să analizați datele din grafica informativă și să aflați și alte date curioase despre moldoveni și europeni.

Fluxul de știri
0