BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Românii care doresc să participe la diferite evenimente culturale, astăzi, 14 mai 2021 și mâine, 15 mai 2021, trebuie să știe că există anumite restricții.
Iar ele nu se referă numai la capacitatea de ocupare a sălilor de spectacol, ci și la participanții la evenimente.
Astfel, accesul la evenimentele pilot organizate în interior, astăzi și mâine, de instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, va fi asigurat numai persoanelor vaccinate. Sala va fi ocupată în proporție de 75%, iar masca de protecție va fi obligatorie.
Ministerul Culturii precizează, referitor la condițiile de participare a publicului la evenimentele derulate în interior ce vor avea loc la Opera Națională București vineri, 14 mai 2021, la Teatrul Național București – 15 mai – și la Opera Națională Română Cluj-Napoca – 15 mai – că au fost aprobate cu anumite amendamente de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
”Astfel, accesul va fi asigurat doar persoanelor vaccinate, cu un grad de ocupare a sălii de 75% şi cu purtarea obligatorie a măştii de protecţie”, informează Ministerul Culturii.
Persoanele care doresc să participe la evenimente vor fi verificate informatic dacă s-au vaccinat sau nu.
Directorul Operei Naționale din București, Daniel Jinga, a explicat, la Radio România Actualități, că le-au fost aduse tablete de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.
La fiecare intrare a Operei Naționale din București vor fi câte doi invitați care vor fluidiza accesul.
”Ei trebuie să controleze, de data aceasta, atât biletele pe care spectatorii și le-au cumpărat, cât și statutul lor de vaccinați, trecuți prin cele două modalități de vaccinare, inclusiv rapelul, și asta o vor face cu ajutorul tabletelor pe care le avem puse la dispoziție din partea STS”, spune Jinga.
Acesta a adăugat că s-a făcut un trainig cu angajații în acest sens, ei vor putea scana cărțile de identitate ale spectoatorilor și vor putea vedea dacă spectatorul respectiv ajuns în fața lui este vaccinat sau nu. ”Este foarte simplu de făcut asta, pentru că au acces direct la baza DSP-ului (Direcția de Sănătate Publică – nota Georgiana Arsene)”, a completat Jinga.