Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Cîțu: Revenirea la economie, posibilă numai prin succesul vaccinării

© Photo : Guvernul României / Radu BadoiuDeclarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu
Declarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.05.2021
Abonare
Premierul României a îndemnat românii să îi convingă rudele, prietenii și cunoscuții să se vaccineze, afirmând că numai printr-o campanie de vaccinare de succes se poate trece la următoarea etapă, în care atenția să se focuseze pe economie și pe măsurile economice.

BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Premierul României a declarat că maratoanele vaccinării vor începe în toate municipiile din țară, pe toată vara.

Acesta a subliniat că foarte mulți români s-au vaccinat, dar e important ca ei să își convingă rudele, prietenii, pe toată lumea să vină să se vaccineze.

”Este singura soluție de a trece la următoarea etapă, etapa post pandemie în care ne concentrăm din nou pe economie, pe lucrurile importante. Am fost concentrați pe sănătate, pe pandemie un an de zile, dar trebuie să revenim la perioada post pandemie. Am pregătit măsurile economice, dar trebuie să trecem de această perioadă și numai prin vaccinare, printr-o campanie de vaccinare de succes putem să ajungem mai repede la această perioadă”, a declarat premierul României, Florin Cîțu.

Acesta a adăugat că lucrurile arată foarte bine în economie în acest moment, că investițiile sunt în creștere și sunt resurse financiare din PNRR și fonduri europene.

Cîțu a vorbit despre posibilitatea unei explozii economice în următorii ani – locuri de muncă, construcții de autostrăzi, de spitale, adică fix ce nu s-a construit în ultimii 30 de ani.

”Le putem face acum, dar mai avem acest lucru: să trecem peste pandemie și trebuie să ne vaccinăm”, a subliniat Florin Cîțu în cadrul unei declarație făcută după vizita la Centrul de vaccinare drive-through din Suceava.
Fluxul de știri
0