BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Studenții străini care doresc să obțină un loc de muncă în Rusia o pot face mai ușor de acum înainte, grație informațiilor extrem de importante și de precise oferite tuturor de Casa Rusă din București.
Astfel, reprezentanții Casei Ruse din București explică de ce documente are nevoie un student străin pentru a obține un loc de muncă în Rusia.
Sunt acceptați numai studenții cu vârsta de peste 18 ani.
Dacă angajatorul este însăși universitatea sau o organizație care îi aparține, nu trebuie să obțineți autorizații separate. Un student poate lucra doar în timpul liber sau în vacanță.
În alte cazuri, este necesar să obțineți un permis de la Direcția Principală pentru Probleme de migrație a Ministerului Afacerilor Interne din Rusia.
Există, însă, o condiție esențială pe care trebuie să o îndeplinească studenții interesați de obținerea unui loc de muncă în Rusia.
”Dar nu tuturor li se va acorda acest permis - doar studenților cu normă întreagă din universitățile acreditate de stat. În plus, puteți lucra numai în orașul sau regiunea în care se află universitatea și în profesia indicată în acel permis”, informează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.