BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Ministrul Sorin Cîmpeanu a primit, din partea a două mari organizații sindicale – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”- o adresă prin care se solicită dispunerea măsurilor care se impun pentru a se asigura calculul corect al drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ potrivit Legii cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Sindicaliștii spun că, în prezent, o serie de drepturi salariale se calculează prin raportare la salariul de bază din decembrie 2016.
Este vorba despre majorarea cu 15% a salariului de bază pentru personalul didactic din învățământul special, creșterea cu 25% a salariului de bază, reprezentând gradația de merit, majorarea cu 7-20% a salariului de bază pentru personalul didactic ce asigură predarea simultană, majorarea cu 10% a salariului de bază pentru personalul didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, educatoare, institutor, profesor pentru învățământul primar sau preșcolar, reglementată de art. 8 din anexă.
Sindicaliștii îi reamintesc ministrului Educației că, încă din luna martie a acestui an, când s-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 239/9.03.2021, Decizia nr. 7/08.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ei au solicitat luarea măsurilor pentru calculul corect al acestor drepturi salariale asupra cărora ÎCCJ a statuat expres că sunt greșit calculate, dar nici până la această dată Ministerul Educației nu a dispus măsuri.
În baza acestei decizii, instanțele de judecată admit deja i vor admite în continuare cererile de chemare în judecată formulate în numele membrilor de sindicat obligând instituțiile de învățământ la acordarea majorărilor salariale menționate în raport cu salariul de bază în plată, începând cu data de 01.01.2019 cât și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv plătite, actualizate cu indicele prețurilor de consum și a dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței până la data plății.
”Ceea ce va genera costuri suplimentare semnificative asupra bugetului”, subliniază sindicaliștii.