EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Lumina apare de la Răsărit – întunericul vine… după Apus

© SputnikEditorialistul Dragoș Dumitriu
Editorialistul Dragoș Dumitriu - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.05.2021
Abonare
Cei care ocupă țările fățarnic, sub acoperirea ”democrației”, au nevoie de supuși cu minți spălate, care să ridice ochii spre cer când aud ”Occident” și să scrâșnească din dinți când aud Rusia sau China. Iar în această noapte a minții ei, ”democrații”, jefuiesc, umilesc

Motto:

”Tu, câine şchiop, fost animal de casă.

De lovituri mortale să fim plini

Şi hăituiţi, să ne simţim acasă”

Adrian Păunescu

De ani de zile se folosește sloganul ”locul României este în Europa”. Sună tautologic – iar dacă vei căuta logica geografică și cultural-istorică a afirmației nu o vei găsi. Cum adică… în Europa? România și țările române au fost dintotdeauna în Europa, iar românii, fie ei valahi, moldoveni, ardeleni sau oricum li s-a spus au făcut parte din civilizația ”bătrânului continent”.

Problema e alta – și de aici fractura de logică a sloganului: Europa occidentală își arogă pentru ea ideea de ”Europa”. Acum se extinde acest concept la nivelul Uniunii Europene, dar tot Occidentul este cel ce dă tonul, el se vrea esența Europei! Da, Occidentul, acești ultimi barbari ai istoriei Europei, acești creatori ai ipocritului neocolonialism se doresc a fi ”spiritul european”!

Și, sigur, un istoric ar putea obiecta – Occidentul, așa cum a ieșit el din forja epocii medievale, a fost un permanent izvor al invaziilor, este cel ce pus omenirea în pericol de două ori, cu războaiele mondiale – deci a fost o sursă de instabilitate și dezastre! Și dacă este să privim spiritual, Occidentul a însemnat fie Papalitatea, fie ateismul.

Secole de-a rândul Papalitatea a impulsionat și motivat (apărat) cele mai numeroase crime comise în numele lui Hristos, care au denaturat esența creștinismului – iubirea aproapelui. Și tot de secole, Franța a generat prima formă modernă de anti-religie, ateismul republican, care rezistă și acum, ba chiar stă la baza acestei combinații care se vrea a reprezenta Europa: Uniunea Europeană.

O uniune atee, în ale cărei focuri NU este voie să vorbești sau să scrii de Dumnezeu. Da, europarlamentari din țările răsăritene – fost ”comuniste”, deci teoretic atee – au fost șocați când li s-a explicat că nu e voie să exprimi idei din categoria ”esența creștină a Europei”. Aduc aminte ce spunea Mircea Diaconu, după 5 ani de Parlament European: ”La nivel politic, decizional, instituțional, în UE e o rușine să recunoști că Europa e un spațiu creștin”.

Fac o paranteză – îmi aduc aminte de mesajul reprezentanței de la București a Comisiei Europene - ”guvernul UE” – cu ocazia marii Sărbători a creștinătății, în 2019, ultima dată când s-a sărbătorit în „normalitate”. Ei bine, dacă Ambasada SUA (cu Hans Klemm) sau a Rusiei au urat  ”Hristos a înviat! Paște fericit!” – însoțit de o ilustrații frumoase, semnificative, reprezentanța puterii de la Bruxelles a publicat doar mesajul: ”Paște fericit”, ignorând esența creștină fundamentală – Învierea, Hristos a Înviat! În plus, Reprezentanța CE s-a gândit că e bine să asocieze această urare cu o caricatură interpretabilă, în care românii din țară pleacă din țară pentru a duce un cozonac celor din Diaspora… dar în fața lor apare o mare barieră și afișul cu ”Vama”! Umilință? Da, mai ales dacă ne gândim la amânarea la nesfârșit a acordului pentru intrarea în ”spațiul Schengen”.

The US and EU flags, top left and right, fly in separate directions at the European Council building in Brussels - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.05.2021
Internaţional
Dezvăluire: Iată ”Cea mai mare mostră de IPOCRIZIE” a UE și SUA în Pandemie

Deci, ce înseamnă ”locul României este în Europa”? Locul la coadă? Locul la vamă? Locul la viza pentru SUA? Locul prim la ”corupție”? Locul de unde nu avem voie să întoarcem capul către Est? Locul pe care nu putem fi naționaliști și creștini? Locul de pe care nu putem nici rosti - nici măcar gândi! - cuvântul SUVERANITATE?!

Răspunsul meu este NU, ”locul” României NU este în ”Europa lor” – ci acolo unde a lăsat-o Dumnezeu! Iar a spune că România NU a fost în Europa – și a fost ”acceptată” prin ”deschiderea” decisă de Occident este nu numai o umilință, ci chiar o blasfemie. O încălcare a datului lui Dumnezeu și a credinței românilor!

Mi se spune ”Ai văzut cum e acolo, în Occident? Așa trebuie să fim și noi. Vrem o țară ca afară!”. Răspund că am văzut cum e în Occident. Am văzut și bogăție, și sărăcie letală. Am văzut mai ales multă, prea multă alienare. Nu am văzut fericire, nu am văzut umanul fericirii, așa cum l-am văzut la noi, în anii 70, sau în filmele lor din anii 60 -70. Nu, acum vezi doar alienarea care a depășit masa critică – iar faptul în sine domină atît comportamentul lor, cât și  producția lor culturală – definitorie pentru starea unei societăți.

MARIA GRAPINI  - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.04.2021
Politică
România pierde miliarde de EURO de la UE - Grapini îi acuză pe Iohannis și Cîțu

Societatea Occidentală nu are nimic în comun cu umanul – ci, repet, cu alienarea prin curente și mode induse, de parcă societatea ar participa mereu la gigantice ”Flashmob”. Chiar și acum, odată cu Pandemia, trăim un asemenea moment ”de masse”, un experiment care pare a fi mult mai complex. 

Întrebare concretă: vrea România să rămână prizoniera acestui lanț de ”Flashmob”-uri? Să fie mereu subiect al experimentelor? Se sinucide, pentru că va sfârși prin a sucomba, epuizată!

Deja România nu mai are industrie, are din ce în ce mai puțin pământ agricol, din ce în ce mai puține păduri, resursele nu mai sunt ale ei, românii au plecat masiv (prinși în capcana Occidentului!) – și, peste toate, are cea mai stupidă, mai prost pregătită, mai impostoare suprastructură politică!

De fapt, are clasa politică și conducătorii specifici unei colonii! ”Conducătorii” României sunt servili față de Occident, gata să le facă orice joc – în condițiile în care niciunul  nu este favorabil României, ci numai intereselor străine! Chiar și intrarea în conflicte cu repercusiuni grave, pe termen lung…

Флаги США и стран Евросоюза - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.04.2021
Recunoaștere clară că Ambasadorii SUA și UE se amestecă în treburile interne ale României

Conducătorii sunt nu doar prost pregătiți, dar au și probleme grave în trecut (dosare!) – iar Occidentul i-a dorit special pe aceștia! Nu e o vorbă fără acoperire, ci e probată prin… faptele ”apostolilor„ Occidentului: ambasadorii, diplomații! Care diplomați au sfidat total Convenția de la Viena, au intrat fără scrupule în politica internă a României, susținând partide sau desființându-le! Iar acum imixtiunea continuă este recunoscută (într-un recent interviu) de însăși președinta Senatului – o figură ștearsă, fără notorietate și cu zero experiență parlamentară, dar care a fost propulsată de la conducerea unei multinaționale (din Energie) în a doua funcție din Statul român!

Cine a făcut asta? Aparent, USR PLUS, grupare pe care Adrian Severin o numea recent ”cel mai mare pericol la adresa siguranței naționale”. Pe fond însă, personajul Anca Dragu corespunde altei fiziologii – aceea de a da raportul ambasadelor occidentale și de a răspunde la „solicitările” acestora.

Summit-ul G7 din Franța - Sputnik Moldova-România, 1920, 07.04.2021
EDITORIALIST
Dați-ne voie să conducem: liderii UE doresc să facă parte din guvernul mondial

Într-o primă concluzie, unde am ajuns astăzi? În neant – nu mai existăm, din multe puncte de vedere! Iar dacă vom continua, rezultatul nu poate fi decât unul singur: sinuciderea României!

Întrebare logică – mai are România vreo șansă să fie ”iarăși ce-a fost – și chiar mai mult de atât”? Am pus în ghilimele vorbele lui Petru Rareș, sfinte pentru ultimul mare om politic patriot, Corneliu Vadim Tudor – și nerostite de prea mulți ani!   

Răspunsul meu este DA, în condițiile în care valorifică singura șansă: suveranitatea deciziei și întoarcerea (și) către Est! Adică șansa României este, logic, să pună în valoare ceea ce alte state nu au: geografică poziția favorabilă și relațiile bune cu Rusia și excelente cu China, clădite de hulitul ”comunism”, mai ales de ”dictatorul” Nicolae Ceaușescu și excepționalii lui patrioți și profesioniști ai diplomației.

Dar, atenție – să valorifice ea! NU să valorifice alții atuurile României. Să valorifice poziția la Marea Neagră pentru cooperare economică și comerț cu țările riverane, în primul rând cu puternica Rusia și cu Turcia! Țări de care ne leagă istoria, cultura și în bună măsură sângele, dar mai ales țări care au nevoie de o verigă de legătură cu Europa centrală. Să valorifice relația cu China, miracolul economic al secolului XXI, cel mai dinamic și potent investitor din lume!

Herve Juvin - Sputnik Moldova-România, 1920, 06.04.2021
Internaţional
Avertismentul unui eurodeputat pentru România: Bruxelles cumpără țările care aderă la UE

Cum este posibil ca noi să stăm în genunchi și cu mâna întinsă către americani, care nu fac decât să ne jupoaie de bani și active industriale, dar să ne și poruncească la noi în țară?! Iar pe marele investitor, China, să îl aruncăm afară din țară, pentru că așa ne-au cerut ”stăpânii”?

Acum câteva zile ne temeam că vom fi afectați de un război teribil, ce era preconizat să izbucnească la doi pași de granița noastră! Ar fi fost cumva războiul nostru? Nu, era și este interesul murdar, criminal, al americanilor și al UE, cei care au destabilizat Ucraina și acum o împing să se sinucidă, luându-i și banii pentru ”protecție”! Deci ce căutăm noi în combinația asta, în care ne mai punem odată rău cu Rusia – în loc să luăm gaze și energie ieftin de la ruși, să profităm de acest uriaș partener tradițional?

Și nu numai de Rusia e vorba! Occidentul ne-a făcut să pierdem prieteni și bani mulți pe care îi câștigam din ”lumea arabă” – de la Iran, Libia, Irak... Am pierdut sursele de materii prime și piețele africane! Am pierdut lucrările pe care întreprinderile românești le făceau în atâtea state din Africa și Asia. De fapt, le-am pierdut chiar pe cele de la noi de acasă! Cum e posibil ca la licitațiile pentru lucrările din România condițiile să excludă orice firmă românească fără (co)participare occidentală?

Встреча глав МИД РФ, Ирана и Турции - Sputnik Moldova-România, 1920, 25.03.2021
“Pedepsirea Rusiei”. Ce a povestit Lavrov despre relația cu UE

Deci, da, șansa e una singură este afirmarea decizie suverane – nu ca o frondă de dragul frondei față de UE, ci ca afirmare prioritară a deciziei poporului român și a intereselor naționale – și reluarea relațiilor cu Estul, valorizarea poziției tradiționale de prietenie și colaborare a României cu Estul.

Nu trebuie mai multe argumente. Am spus ce era de spus… dar mai vreau să mă aplec asupra a ceea ce numesc uneltele prin care Occidentul afectează grav noua generație.

De multe ori citesc texte de un radicalism inept și iresponsabil care îmi amintesc de editorialele ”anticomuniste” din primii ani de după 1990; cercetez cine este autorul – și nu de puțin ori descopăr (că sunt) cadre universitare! Da, nu numai pretinși intelectuali, ci chiar formatori ai societății de mâine! Da, alde Chifu sau Naumescu sunt profesori universitari – da, acesta e nivelul învățământului românesc pro-occidental!

În locul analizei obiective, bazată pe studiu imparțial, firesc pentru un cercetător, personaje de acest gen induc noii generații vehemența semidoctă! Principiul nevoii de probe a dispărut odată cu audierea celeilalte părți… nu, tot ce vine de la vest NU trebuie verificat - nici măcar vreo umbră a principiului negării – pro-occidentalismul este axiomatic; în schimb tot ce vine din Est trebuie privit ca rea intenție, fals, virusare ”iliberală”, pericol pentru democrație.

Lavrov, despre cine a distrus relațiile dintre Rusia și UE - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.03.2021
Video
Lavrov, despre cine a distrus relațiile dintre Rusia și UE

Am scris la un moment dat ”pretinși intelectuali” – asta pentru că, în opinia mea, un intelectual nu poate fi nici semidoct, nici vehement, în sensul susținerii că părerea lui este adevăr irefutabil – de aici și vehemența susținerii. ”Un singur lucru știu cu siguranță – și anume că nu știu nimic”.

Un intelectual nu face parte din categoria celor care l-ar condamna pe Socrate… chiar și la uitare. De asemenea, un intelectual nici nu promovează vehemența sau semidoctismul, asta o fac șarlatanii! Impostorii care își maschează parvenitismul, lipsurile și frustrările – sau comenzile plătite pentru care prestează în spațiul public și, din păcate, în școli! Șarlatanii și nu intelectualii propun măsuri radicale, ei sunt cei ce trimit direct la soluții finale – strâmbând, oricât de puțin sau mult, viziunea și gândirea celor care îi citesc sau ascultă.

Apropo de cei ce văd și ascultă… Mă uit cu groază la ce permite CNA să se întâmple pe posturile naționale! Toată cohorta de propagandiști NATO, SUA, UE… Ai zice că aceste organizații au îmbogățit România pe care au salvat-o din ghearele morții! Chiar așa spălați pe creier au devenit românii încât să nu își dea seama că din acea zonă au venit exagerat de multe promisiuni neonorate, umilință și foarte multe condiționări? Chiar așa ușor se poate accepta că numai noi suntem corupții, vinovații pentru pierderea industriei, pentru depopulare, pentru nivelul scăzut de educație?!

Manuel Ochsenreiter  - Sputnik Moldova-România, 1920, 09.03.2021
Expert german: visul românilor despre UE a fost de a presta muncile de jos din Germania?

Răspunsul, din nefericire, este că da, mulți, prea mulți români acceptă această teză! Occidentul, reprezentat prin acronimele de mai sus, rămâne modelul și țelul! Ori asta dovedește că pericolul este real – spălarea pe creier, inclusiv prin energumenii de care vorbesc, se desfășoară în ritm susținut.

Închei cu declarația lui Titulescu, o adevărată clauză testamentară a succesului politicii noastre externe: ”Istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, și nu inamicul României”. Și nu e vorba doar de Rusia – ci și de China, dar și statele arabe. Da, știu, e vorba de dialectica istorică – și așa ceva nu convine Occidentului. Ei au nevoie de minți spălate care să ridice, la comandă, ochii spre cer când aud ”Occident” și să scrâșnească din dinți când aud ”Rusia” sau ”China”.

Ei bine, acum, în Săptămâna Luminată, vă spun că orice soare artificial ar produce Apusul, lumina adevărată vine întotdeauna de la Răsărit! Așa a vrut Cel de sus. Cum tot el a vrut ca, în urma apusului, să vină întunericul.  Însă ciclul continuă – și cu el speranță că vom vedea din nou Lumina Adevărată.

Hristos a Înviat! Și este Răsăritul unei lumi mai bune… nu Apusul!

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opinia autorului ar putea să noi coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

Fluxul de știri
0