BUCUREȘTI, 29 apr – Sputnik. Vârstnicii ale căror pensii au fost calculate greșit de casele de pensii pot oricând să își exercite dreptul de a-și recupera banii care li se cuvin, iar acest lucru devine imprescriptibil, potrivit unei legi promulgată de președintele României, Klaus Iohannis.
Mai exact, prin această măsură, se punctează faptul că, în cazul sumelor datorate cu titlu de pensie pe care pensionarii nu și le-au primit din cauza unei erori, omisiuni sau mențiuni greșite a casei de pensii de care aparțin, nu se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.
Legea mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial.
Legea pensiilor se va completa cu alineatul care prevede clar că, prin excepţie (...), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă, notează dcbusiness.ro.
În ceea ce privește termenul general de prescripție de 3 ani, acesta se aplică, potrivit legii pensiilor: sumelor rezultate ca diferențe între sumele stabilite sau plătite și cele legal cuvenite, constatate ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie; dar și sumelor rezultate, la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de Fisc, ca diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, în cazul asiguraților care au depus declarația individuală de asigurare.