Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Șerban Nicolae, mesaj fulminant pentru Iohannis și Leproasa Coaliție

© Inquam Photos / George CalinȘerban Nicolae
Șerban Nicolae - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.04.2021
Abonare
Cunoscutul om politic se revoltă după decizia de azi a clasei politice – în urma unei solicitări a lui Iohannis pusă în aplicare de ”slugi, trădători sau ticăloși”.

BUCUREȘTI, 27 apr – Sputnik. Astăzi, clasa politică a mai făcut un pas către pierderea statutului de suveranitate al României - a fost respinsă propunerea legislativă inițiată de Șerban Nicolae și Liviu Dragnea privind repatrierea rezervei de aur a României.

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.04.2021
Politică
Iohannis, despre evaluarea lui Arafat și ”penalii” din PNL

Într-un text fulminant intitulat ”TICĂLOȘIADA”, Șerban Nicolae îl acuză direct pe Iohannis pentru respingerea proiectului de lege. 

”Propunerea mea legislativă prin care rezerva de aur a României urmă să fie depozitată integral în țară, votată o dată de ambele Camere și trecută de filtrul Curții Constituționale, a fost respinsă, în reexaminare, la cererea lui Iohannis!”, scrie Șerban Nicolae.

Fostul senator PSD consideră că nu mai e nevoie să reia argumentele pentru care a propus legea – ”fiindcă pentru Leproasa Coaliție oricum nu contează”.

Pe de altă parte, Șerban Nicolae nici nu crede că printre cei care au respins azi propunerea legislativă ”ar mai putea fi unii naivi sau nepricepuți. Și nici nu mă interesează dacă au făcut-o pentru că e în firea lor de slugi, trădători sau ticăloși”.

”Le-am demontat, argumentat, toate susținerile absurde și le-am demonstrat, cu asupra de măsură, temeinicia propunerii mele”, scrie Șerban Nicolae.

Iar un principal argument este că, ”de peste 22 de ani, 63,7 tone de aur din rezerva de 103,7 tone a României stau degeaba în străinătate. Și ne costă!”.

În fața acestei atitudini a politicienilor români, Șerban Nicolae încheie cu celebrul blestem din ”Doina” lui Eminescu.

”Cu credința că ziua demnității românești va veni cândva, le reamintesc celor din Leproasa Coaliție, vajnici participanți la Ticăloșiada anti-românească, versurile Doinei eminesciene:

"Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!"”.

Și, completează, în final atenția Șerban Nicolae, ”suntem în Săptămâna Mare. Amin!”.

Fluxul de știri
0