Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Renate Weber atacă o aberație propusă de USR și Cîțu

© Inquam Photos / GEORGE CALINRenate Weber, Avocatul Poporului
Renate Weber, Avocatul Poporului - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.04.2021
Abonare
Avocatul Poporului atacă o inițiativă aberantă a USR, care împiedică funcționarea uneia dintre cele mai importante instituții de știință

BUCUREȘTI, 24 apr – Sputnik. În februarie, Guvernul a tăiat bugetul Academiei Oamenilor de Știință, pe baza unei inițiative a USR aprobată de premierul Florin Cîțu.

Dan Barna - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.04.2021
Politică
Lider PNL: “USR e o formațiune creată să distrugă această țară”

Astfel, în ciuda opoziției celor de UDMR – iar în parlament și a celor de la PSD – bugetul care fusese propus de 8,9 milioane de lei a devenit zero, punând instituția în situația de a se desființa!

În aceste condiții, Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederile din Legea bugetului de stat pe 2021 referitoare la situația Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

”Prevederile art. 38 din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe 2021 (...) aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin (3) şi (5) şi art. 135 alin (2) lit c) din Constituţie”, modificând cu titlu derogatoriu, până pe 31 decembrie 2021, sursa de finanţare a cheltuielilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Renate Weber arată că derogarea este o ”problemă de opţiune legislativă a Parlamentului”, așa că normele derogatorii ”aplicate în mod repetat unor reglementări legale în vigoare” creează un ”grad sporit de instabilitate, fragilizând însăşi existenţa instituţională, în cazul de faţă desfăşurarea activităţii Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie de largă cunoaştere internaţională”.

”Sub acest aspect, considerăm că limitarea derogărilor are tocmai scopul respectării cadrului general şi procedurilor privind administrarea şi utilizarea fondurilor publice”, se arată în  excepţia de neconstituţionalitate.

Pe scurt, chiar dacă modificare se referă doar la Bugetul pe 2021, deci teoretic este temporară, ea ”lipseşte de fonduri suficiente buna funcţionare a instituţiei, obligată să-şi asigure finanţarea cheltuielilor numai din veniturile proprii”.

”Lipsa unor fonduri suficiente ca urmare a finanţării numai din venituri proprii, fără susţinere bugetară, afectează atât statutul academiei, buna funcţionare şi eficacitatea activităţii desfăşurate, cât şi statutul membrilor săi”, explică Avocatul Poporului.

Desigur, este o formulă eufemistică, pentru că, în fapt, aberația propusă de USR și acceptată de Cîțu și PNL desființează una dintre instituțiile consacrate ale științei și culturii.

De altfel, Guvernul PNL – USR a lăsat cu fonduri insuficiente multe instituții de cultură din țară, majoritatea din județele conduse de PSD.

Fluxul de știri
0