Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Surpriză majoră: Ioan Aurel Pop ar putea accepta candidatura la prezidențiale în 2024!

© Inquam Photos / George CalinIoan Aurel Pop
Ioan Aurel Pop - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.04.2021
Abonare
România ar putea avea în 2024 o candidatură – nu o caricatură! Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a făcut o declarație în care lasă să se înțeleagă că ar putea candida la alegerile prezidențiale în 2024.

BUCUREȘTI, 23 apr – Sputnik. ”O veste bună în seara asta, ne putem gândi la o candidatură în 2024!”, a exclamat celebrul realizator TV Marius Tucă în emisiunea cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

De fapt, marele istoric a respins mai întâi ideea că ar putea accepta să candideze la prezidențialele din 2024.

”Nu voi candida la Președinție. Pentru că nu sunt un om politic”, a răspuns academicianul la provocarea lui Marius Tucă.

Da fapt, academicianul are exemplele unor înaintași, care au încercat carierea politica, nu totdeauna reușită – și în nici un caz la nivelul creației lăsate – Iorga, Goga, A.C. Cuza, Maiorescu sau Duiliu Zamfirescu sunt nu mai câteva nume din categoria ”intelectualii nu au făcut figură foarte plăcută ca oameni politici”.

”Nicolae Iorga, ca om politic, n-a fost la nivelul operei sale intelectuale - a fost prim-ministru, un an și jumătate, a fost ministru de câteva ori”, amintește Ioan Aurel Pop.

Politica, spune academicianul, ”e lucru foarte complex pe lumea asta… mă tot mir cât de ușor acceptă unii funcții politice”.

Pe de altă parte, președintele Academiei dovedește preocupare pentru domeniul politic: ”Nu-mi place ce se întâmplă politic în România - eu aș face o educație în spiritul următor: să nu poată candida cineva decât dacă și-a îndeplinit misiunea în pătrățica lui”.

”Acolo unde a fost pus el de viață să facă ceva: dacă a fost plugar, să fi fost bun plugar, dacă a fost inginer de drumuri și poduri, să fie un drum care a rezistat până astăzi”, spune Iona Aurel Pop, subliniind – ”azi sunt unii care n-au construit o casă, n-au plantat un pom și vor să avem încredere în ei”.

Totuși, fin psiholog, Marius Tucă a prins ideea interesului interlocutorului său și a insistat în privința candidaturii. ”Nu vă faceți că nu mă auziți – vă spuneam că 2024 este un an bun pentru o candidatură”, a comentat Marius Tucă.

Dacă inițial refuzase ideea, Ioan Aurel Pop a replicat, zâmbind – ”Dar cine știe… oamenii se mai schimbă - nu-i bine să avem idei fixe! Ne mai putem gândi... Ideile fixe sunt apanajul dictatorilor”.

”În sfârșit, o veste bună în seara asta, că ne putem gândi la o candidatură în 2024!”, a conchis Marius Tucă, în emisiunea sa de la televiziunea Aleph News.

 

Fluxul de știri
0