BRUXELLES, 23 apr – Sputnik. Ion Ceban, primarul din Chișinău, a anunțat pe pagina sa de facebook vizita de lucru efectuată în Capitala Moldovei de mai mulți politicieni români: Gabriel Mutu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Vincențiu Voicu și consilierul local al Sectorului 6, București, Constantin Tomescu.
”Împreună cu oaspeții din România pe parcursul a trei zile, cât se vor afla la Chișinău, vom vizita mai multe obiective din capitală, printre care cele realizate cu suportul României”, a anunțat Ion Ceban.
De asemenea, în cadrul întâlnirii vor fi inițiate discuții cu oaspeții din România pe marginea proiectelor care să fie realizate împreună, a adăugat primarul din Chișinău care a arătat cu această ocazie că vor fi semnate și acorduri de înfrăţire între sectoare și cu unele orașe din România.
”Chișinăul este deschis pentru colaborări întru dezvoltarea orașului”, este mesajul cu care își încheie Ion Ceban postarea pe facebook unde atașează și fotografii de la întâlnirea cu oaspeții din România.