BUCUREŞTI, 22 apr – Sputnik. Dacă autorii studiului realizat de grupul de reflecție „Fundaţia Jean-Jaurès” resping ipoteza unei „mari convergențe a extremelor” între electoratele lui Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon, din cauza pozițiilor „profund diferite” cu privire la chestiunile culturale și economice, ei remarcă o totuşi „convergență incontestabilă programatică” între partidele Rassemblement National (RN) şi Les Républicains (LR).
Distanța dintre susținătorii LR și cei ai RN s-a „redus foarte mult” în chestiunile legate de islam, dar și de autoritate, precum şi cu privire la reintroducerea pedepsei cu moartea.
Totuşi, din punct de vedere economic, electoratul LR este „mult mai liberal” decât electoratul RN, chiar dacă este de acord cu ideea că este prea multă asistență în Franța.
În ceea ce privește chestiunile culturale și imigrația, distanța dintre cele două electorate s-a redus din 2017 odată cu atragerea unei părți din electoratul LR de către Emmanuel Macron, care lasă în urmă un electorat LR mai puțin centrist și, prin urmare, mai deschis faţă de RN.
Prin urmare, convergența programatică se reflectă „doar imperfect” la nivelul electoratului, care se reuneşte în privinţa chestiunilor culturale, dar rămâne separat în chestiuni de economie.
Potrivit studiului, citat de Sputnik France, în aprilie 2016, francezii aveau o opinie cu 11 puncte mai negativă decât astăzi cu privire la Marine Le Pen.
Dacă RN „persistă în a-şi atenua discursul asupra chestiunilor europene”, fără a se radicaliza din nou în ceea ce privește chestiunile privind identitatea, ar putea cunoaşte un nou progres la urne, potrivit autorilor.
Însă „adevărata forță” a lui Marine Le Pen constă în nivelul „de detestare” a președintelui Emmanuel Macron din partea electoratelor.
În cadrul electoratului de dreapta, susținătorii LR exprimă mai multe sentimente negative față de Emmanuel Macron decât față de Marine Le Pen, notează autorii, care amintesc că emoțiile joacă un rol considerabil în comportamentul electoratului.
Studiul concluzionează că, dacă, în prezent, electoratele LR și RN rămân destul de distincte, „apropierea care a avut loc [între ele] în chestiuni culturale sugerează posibilitatea de transfer al voturilor în al doilea tur”.
Iar faptul că Emmanuel Macron „trezește o atitudine semnificativă de respingere” în afara taberei sale ar putea duce la o „abținere semnificativă în cazul unui duel cu Marinei Pen”.