BUCUREȘTI, 20 apr – Sputnik. Declarații interesante ale premierului României, Florin Cîțu: acesta a exclus ideea unei carantinări totale și a subliniat că este nevoie de o economie sănătoasă.
Șeful Executivului de la București a subliniat că își dorește ca economia să fie deschisă, atât cât este posibil în condiții de pandemie, lucru pe care, din punctul său de vedere, România l-a reușit până acum.
Declarația a fost făcută în cadrul videoconferinței intitulată ”Bursa în anul crizei sanitare și al incertitudinilor economice”.
Premierul a recunoscut că este traversăm o perioadă complicată, când trebuie administrată criza din domeniul sanitar.
Referirot la ce a făcut statul român în 2020, Florin Cîțu a precizat că este vorba despre două lucruri: a injectat lichiditate ăn economie, dar a şi modificat legislaţia care ajută companiile româneşti să se capitalizeze.
”Este foarte important să avem companii sănătoase (...) Pentru mine important este – şi am spus de multe ori (...) că nu doresc să mai avem un lockdown, că putem să avem şi o economie deschisă, în majoritatea ei, şi să ne luptăm şi cu pandemia. Şi până acum am reuşit. Ai nevoie de economie sănătoasă (...) dar ai nevoie şi de oameni sănătoşi pentru a avea o economie puternică”, a mai declarat premierul.