Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Rusia începe construcția viitoarei sale Stații spațiale

CC BY 2.0 / Steve Jurvetson / Nanoracks Bishop Airlock Deployed From SpaceX DragonNanoracks Bishop Airlock Deployed From SpaceX Dragon
Nanoracks Bishop Airlock Deployed From SpaceX Dragon - Sputnik Moldova-România, 1920, 20.04.2021
Abonare
Rusia a început construcția primului modul al viitoarei sale stații orbitale, a declarat șeful Roscosmos. În prezent, funcţionarea ISS este printre ultimele domenii de cooperare dintre Rusia și Statele Unite.

BUCUREŞTI, 20 apr – Sputnik. Rusia construiește primul modul al viitoarei sale stații orbitale, a anunțat marți, 20 aprilie, Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos.

Космос - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.03.2021
Rusia
Rusia va realiza primul film în Spațiu

„Primul modul de bază al noii stații orbitale ruseşti este deja în construcție. Sarcina corporației Energia este de a o pregăti pentru lansarea pe orbită până în 2025”, a anunţat Rogozin pe canalul său de Telegram.

Anterior, șeful Roscosmos a informat că Rusia are în vedere o retragere treptată din Stația Spațială Internațională (ISS) din cauza deteriorării echipamentelor tehnice din segmentul rusesc al acesteia, potrivit Sputnik

În octombrie 2020, căpitanul segmentului rusesc al ISS, Vladimir Soloviev, a indicat că specialiștii au prezis „o avalanșă de eșecuri” la bordul stației după 2025. În acest context, acesta a recomandat reconsiderarea oricărei participări ulterioare a Moscovei la acest program.

Însă, potrivit lui Dmitri Rogozin, Rusia nu intenționează să-și reducă programul de experimente la bordul ISS în așteptarea punerii în funcțiune a noii stații orbitale.

Potrivit presei ruseşti, până în 2030, statul ar putea cheltui până la șase miliarde de dolari (4,9 miliarde de euro) pentru realizarea noului proiect.

Sfârșitul cooperării spațiale cu SUA?

Funcționarea ISS este unul dintre ultimele domenii de cooperare între Rusia și Statele Unite, care au cunoscut o deteriorare treptată a relațiilor de la începutul crizei ucrainene din 2014.

În martie, Moscova și Beijing au anunțat că intenționează să construiască în cooperare o stație „la suprafața sau pe orbita” lunii. Cele două puteri au dat asigurări că acest proiect comun, al cărui calendar nu a fost încă specificat, va fi deschis „tuturor țărilor interesate și partenerilor internaționali”.

Fluxul de știri
0