CHIȘINĂU, 17 apr - Sputnik. Statele Unite și-au reafirmat hotărârea de a apăra Japonia cu arme nucleare în temeiul Tratatului din 1960 privind cooperarea reciprocă și asigurările de securitate, potrivit unei declarații publicate de Casa Albă în urma discuțiilor dintre liderii celor două țări.
Documentul este baza legislativă pentru alianța dintre Japonia și Statele Unite. Acordul prevede, în special, utilizarea de către Washington a armelor de distrugere în masă.
Declarația subliniază, de asemenea, că președintele SUA Joe Biden și premierul japonez Yoshihide Suga pledează în favoarea păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwanului.
„Subliniem importanța păcii și stabilității în întreaga strâmtoare Taiwan, solicităm o soluționare pașnică a conflictelor din strâmtoare”, se spune în document.
Conform calculelor făcute de Agenția japoneză Kyodo, este pentru prima dată după 52 de ani când apare o menționare directă a Taiwanului într-o declarație comună a liderilor celor două țări. Ultima dată, o astfel de formulare a fost utilizată într-un document apărut în urma negocierilor dintre premierul japonez Eisaku Sato și președintele american Richard Nixon în 1969.
De asemenea, liderii celor două țări și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația drepturilor omului din Hong Kong și din regiunea autonomă Uygur din Xinjiang din China.
În plus, politicienii au confirmat că al cincilea articol din Tratatul privind cooperarea reciprocă și asigurările de securitate se aplică și în cazul insulelor Senkaku, pe care le revendică China.
Biden și Suga, printre altele, s-au opus „oricărei acțiuni unilaterale care vizează schimbarea statu-quo-ului în Marea Chinei de Est”. Ei s-au opus din nou pretențiilor și acțiunilor ilegale ale Chinei în Marea Chinei de Sud. Potrivit liderilor celor două state, situația din Marea Chinei de Sud ar trebui reglementată în conformitate cu dreptul internațional, iar libertatea de navigație ar trebui garantată în cadrul convenției ONU existente.
În declarație, Biden și Suga și-au reafirmat angajamentul față de denuclearizarea completă a RPDC. Aceștia au solicitat Coreei de Nord să își îndeplinească obligațiile care decurg din rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Politicienii au atins și subiectul Myanmar. Biden și Suga au condamnat cu tărie violența comisă de militari și poliție în Myanmar împotriva civililor.