Într-o conferință de presă susținută astăzi, 16 aprilie 2021, Vlad Voiculescu spune, nici mai mult, nici mai puțin, că există indicii potrivit cărora au fost raportate greșit cifrele pandemiei, în special la capitolul decese.
Pe această cale, Vlad Voiculescu i-a solicitat premierului României, Florin Cîțu, ce asigură, în prezent, interimatul la Ministerul Sănătății, să verifice situația, mai ales că este vorba despre fapte petrecute în mandatul Guvernului PNL.
”Îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă și funcția de prim-ministru, să revadă metodologia de raportare a deceselor Covid-19. Nu aș vrea să arunc numere, însă investigația noastră ne arată că există diferențe semnificative între cifrele raportate și cifrele reale. Există o diferență între cifrele raportate în platforma Coronaform și cifrele primite de Ministerul Sănătății. Sunt mai puține decese și este o statistică care trebuie clarificată”, a spus Vlad Voiculescu.
Tot pe această cale, Voiculescu l-a rugat pe Cîțu să revadă situația de la Unifarm, mai ales că această companie a primit în 2020 suma de 1,2 miliarde de euro ”și este unul dintre marile furturi, unul dintre marile jafuri din istoria României”.
De aceea, Florin Cîțu trebuie să verifice această situație pentru că are mare legătură cu partidul care îl susține la guvernare, a adăugat fostul ministru al Sănătății.