BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik. Centre de instruire a unor formațiuni diversioniste și de spionaj, care ar putea fi pregătite pentru comiterea unor atentate în Rusia și altor state, sunt desfășurate în Ucraina cu susținerea Occidentului, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev.
“Cu susținerea sponsorilor din Occident, pe teritoriul Ucrainei sunt create centre de pregătire a unor formațiuni diversioniste și de spionaj. Nu este exclus că absolvenții acestor centre vor fi direcționați spre comiterea unor atentate, nu doar în Rusia, dar și pe teritoriul altor state”, a declarat Patrușev în cadrul unei ședințe la Sevastopol, dedicate problemelor de asigurare a securității naționale în Crimeea.
Potrivit lui, serviciile de securitate ale Ucrainei încearcă să organizeze acțiuni diversioniste și atentate teroriste în Crimeea, în primul rând, pe obiecte de infrastructură.
“Ascensiunea amenințărilor teroriste sunt determinate de politica agresivă și antirusă a Ucrainei, de tentativele de formare în peninsulă a unor celule ilegaliste ale unor organizații interzise și teroriste internaționale, precum Hizb ut-Tahrir al-Islami și Martorii lui Iehova”, a declarat Patrușev.
“Serviciile speciale și organizațiile extremiste desfășoară continuu acțiuni provocatoare la frontiera de stat, se întreprind tentative de a comite acțiuni diversionist-teroriste pe teritoriul Crimeei, în primul rând, pe obiecte de infrastructură”, a adăugat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.