Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Campania de vaccinare intră într-o nouă fază în România

© Inquam Photos / George CalinVaccinare în România
Vaccinare în România - Sputnik Moldova-România, 1920, 13.04.2021
Abonare
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat astăzi că vaccinarea cu serul AstraZeneca, cel mai controversat vaccin, va fi la liber cel mai probabil de vineri, adică fără programare, doar în baza buletinului.

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Românii vor putea să se vaccineze împotriva COVID-19 cu serul AstraZeneca fără a se mai înscrie pe listele de așteptare și fără a mai fi nevoie de programare, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

Testare coronavirus - Sputnik Moldova-România, 1920, 13.04.2021
Câte cazuri noi de Covid 19 au fost găsite în ultimele 24 de ore

S-a ajuns în această situație deoarece foarte mulți români au refuzat să se mai vaccineze cu acest ser după scandalurile la nivel european cu privire la posibilele efecte secundare negative.

România a decis însă că vaccinul va fi folosit în continuare, în ciuda temerilor și a efectelor sale negative, așa că doritorii vor putea merge direct la centrele de vaccinare unde sunt locuri libere și vor prezenta cartea de identitate, cel mai probabil începând de vineri, potrivit medicului Gheroghiță.

Numărul de persoane care pot fi vaccinate este de maxim 96 la un centru. Trebuie să înțelegem că nu încercăm o supra-aglomerare a centrelor și o facilitare a vaccinării. Peste 31.900 de persoane se pot vaccina la capacitate maximă în centrele de vaccinare din țară care folosesc serul AstraZeneca, a explicat Gheorghiță.

De asemenea, din 19 aprilie, 61 de fluxuri pentru AstraZeneca vor fi transformate în fluxuri pentru vaccinare cu serul de la Moderna fara a se desființa centrele, iar din 20 aprilie vor fi înființate 50 de cabinete noi pentru vaccinare cu serul Pfizer.

El a mai arătat că la acest moment sunt pe listele de așteptare peste 505.000 de persoane, topul fiind la București, cu peste 122.000 de oameni pe lista de așteptare, urmând județele Cluj, Prahova, Mureș, Brașov și Ilfov, cu peste 45.000 de persoane înscrise pe listele de așteptare numai în ultimele 24 de ore.

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a anunțat că va demara campania de vaccinare a persoanelor din penitenciare, unde vor fi folosite în special dozele Johnson & Johnson.

Vaccinarea deținuților se va face în dispensarele penitenciarelor. Vor fi folosite cadre medicale din sistem și doar în mod excepțional va fi adus personal din exterior.

„La nivelul penitenciarelor se va întocmi o listă cu doritorii pentru vaccinare. Această activitate se va desfășura în cabinetele proprii medicale din penitenciare cu resursa umană proprie, la care pot participa și alte persoane unde nu există suficiente resurse umane disponibile. Dozele vor fi preluate dintr-un centru fix. Se va asigura vaccinarea în cadrul penitenciarului în cabinetele medicale. Persoanele vor fi introduse în registrul vaccinărilor, iar adeverința se păstrează la fișa medicală a fiecărei persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În penitenciare va fi folosit în special vaccinul Johnson & Johnson deoarece este singurul care se face într-o singură doză.

Fluxul de știri
0