Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Românii, așteptați în Grecia din 16 aprilie

CC0 / Pixabay / Mariamichelle / Santorini, Grecia
Santorini, Grecia - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.04.2021
Abonare
Grecia se pregătește să redeschidă granițele pentru turiștii români din 16 aprilie, o măsură menită să îi atragă pe români să își petreacă Paștele în această țară.

BUCUREȘTI, 12 apr – Sputnik. Spiritul pragmatic al Greciei nu se dezminte, astfel că Atena vrea să primească turiști români și în perioada Paștelui, deschiderea granițelor fiind pregătită pentru 16 aprilie.

Greece: Hundreds rally in support of jailed hunger striker Koufontinas - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.03.2021
Video
Grecia: sute de persoane au protestat în semn de solidaritate cu Koufontinas

Doar că cei care își doresc să meargă în vacanță în Grecia trebuie să aibă dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19, că au anticorpi după ce au trecut deja prin boală sau să prezinte un test PCR negativ.

Se pare că anunțata intenție a Greciei de a-și deschide granițele pentru turiștii români nu a fost în van, mulți români căutând să plece pentru vacanța de Paște în această țară.

„Pentru turiștii români, la intrarea în Grecia nu se va cere decât un document de călătorie care se poate face foarte ușor, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Practic, nu ar avea carantină în momentul în care se duc în Grecia. Am vorbit chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România și mi-a comunicat lucrurile acestea”, a confirmat și ministrul economiei Claudiu Năsui.

O altă problemă ar fi la întoarcerea turiștilor.

”Până acum, dacă țara nu era pe lista CNSU, se putea intra direct, dacă o țară - discutăm acum de Grecia - intră pe listă, persoanele care se întorc în țară și sunt vaccinate (10 zile de la rapel) nu intră în carantină, deci intră direct. Iarăși, dacă persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile nu intră în carantină”, a mai spus Năsui.

Cu privire la recunoașterea reciprocă a vaccinării, oficialul român a spus că încă se discută cu autoritățile elene, dar că în principiu ei vor recunoaște certificatul pe care îl primesc toți românii în momentul în care se vaccinează.

Ministrul a mai spus că documentele de la testarea cu RT-PCR sunt deja cunoscute de anul trecut de către autoritățile elene, dar că așteaptă date suplimentare cu privire la vechimea testului.

„Atenție mare, pentru întoarcerea în România acceptăm și testul de anticorpi, care confirmă că persoana a fost bolnavă în ultimele 90 de zile, dar și certificat medical care confirmă”, a spus Claudiu Năsui.

Fluxul de știri
0