BUCUREȘTI, 12 apr – Sputnik. Trecerea navelor SUA în Marea Neagră sunt însoțite de un discurs agresiv, Moscova nu înțelege ce scopuri urmărește Washingtonul în Ucraina, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
Mai devreme, o sursă din MAE al Turciei a declarat agenției RIA Novosti că Washingtonul a notificat Ankara cu privire la trecere a două nave militare prin Bosfor în Marea Neagră, unde se vor afla din 14-15 aprilie, până pe 4-5 mai. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, operațiunile navelor militare americane în Marea Neagră sunt “de rutină”, SUA coordonează aceste acțiuni cu autoritățile Turciei în cadrul convenției Montreux.
“În ceea ce privește activitățile militare ale Statelor Unite, inclusiv trecerea navelor în Marea Neagră, acest lucru se întâmplă regulat. Acum acest lucru are loc mult mai insistent, însoțit de un discurs agresiv, apar întrebări despre ce face Federația Rusă la frontiera cu Ucraina. Răspunsul este deplin: noi trăim acolo, e țara noastră. Iată ce fac Statele Unite prin navele sale, militarii, care organizează diverse evenimente sub egida NATO în Ucraina, la mii de kilometri de propriile teritorii – această întrebare rămâne fără niciun răspuns, deocamdată”, a declarat Lavrov după o întrevedere cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry.
Convenția de la Montreux, încheiată în 1936, consfințește dreptul tuturor navelor comerciale ale tuturor statelor de a trece prin strâmtori atât pe vreme de pace, cât și de război. Cu toate acestea, trecerea navelor militare diferă în ceea ce privește statele din regiunea Mării Negre și cele din afară. Navele militare a statelor care nu au ieșire la Marea Neagră se pot afla în acest bazin cel mult 21 de zile, fiind prevăzute restricții în ceea ce privește clasa și tonajul.