Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Imunitatea de turmă, atinsă în Marea Britanie – ridicarea completă a restricţiilor?

© AFP 2024 / TOLGA AKMENCoronavirus în Londra, UK
Coronavirus în Londra, UK - Sputnik Moldova-România, 1920, 08.04.2021
Abonare
Potrivit oamenilor de ştiinţă de la University College London (UCL), până la această dată, peste 73% din populația Marii Britanii va fi protejată împotriva coronavirusului, fiind atinsă ceea ce se numeşte „imunitate de turmă”.

BUCUREŞTI, 8 apr – Sputnik. Potrivit unui model transmis de University College London (UCL), 73,4% din populația Marii Britanii va beneficia de protecție împotriva COVID-19 până pe 12 aprilie, potrivit Daily Mail

Imunitatea de turmă apare atunci când răspândirea naturală a unei boli infecțioase încetează în cadrul unei populații, ceea ce înseamnă că suficient de mulți oameni sunt protejaţi împotriva bolii.

Procentul transmis de UCL depăşeşte estimarea Imperial College, care arăta că doar 34% din populația britanică ar avea anticorpi, până la sfârșitul lunii trecute.

Astfel, noile date de la UCL fac foarte plauzibil scenariul ca Marea Britanie să ridice complet restricţiile până pe 21 iunie, data stabilită de premierul Boris Johnson.

Oficiul Național de Statistică (ONS) a arătat pe 30 martie că, în săptămâna care se încheia pe 14 martie, 54,7% dintre persoanele din Marea Britanie aveau proteinele pentru combaterea virusului, ceea ce a reprezentat o creștere de la 50,8% faţă de săptămâna precedentă.

Modelarea UCL examinează, printre alți factori, numărul deceselor în timp real, al infecţiilor, vaccinărilor și internărilor în spitale pentru a determina rata actuală R din Marea Britanie, de 1,12.

Pe 5 aprilie, Boris Johnson a anunțat că pub-urile și restaurantele în aer liber, sălile de sport şi serviciile de îngrijire personală se redeschid de luni, 12 aprilie, declarând că cele patru teste pentru trecerea la următoarea etapă de relaxare au fost trecute de Marea Britanie.

Fluxul de știri
0