BUCUREȘTI, 5 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Bucureștenii primesc vești rele chiar de la prefectul Capitalei. Acesta a precizat că, în această săptămână, se va întâlni cu reprezentanții magazinelor pentru a stabili dacă se ia în calcul sau nu schimbarea programului de închidere a supermarket-urilor și dacă se vor lua măsuri suplimentare în contextul în care presiunea pe spitale ar putea duce acolo.
Noile restricții impuse în Capitală – închiderea magazinelor la ora 18.00 a dus la formarea unor cozi uriașe și la aglomerări în aceste zile.
Spre exemplu, pentru marile magazine, s-a luat măsura complementară de a asigura cei 7 metri pătrați pe fiecare client.
Prefectul a punctat că a văzut că în ultima perioadă sunt mai multe cazuri grave, sunt oameni care trebuie internați și îngrijiți.
”De aceea presiunea pe spitale este unul dintre factorii care poate să determine luarea de măsuri suplimentare chiar dacă rata de infectare scade. Dar să sperăm că nu va fi cazul”, a declarat Alin Stoica, potrivit antena3.ro.
Reamintim că ieri, 4 aprilie 2021, Alin Stoica a precizat că discuția pe care urmează să o aibă cu marii retaileri și cu magazinele mici are drept scop constatarea comportamentului clienților. În funcție de aceste analize, se vor lua măsuri.
”Avem informații că la închiderea programului există tendința de a se aglomera. Există tipul acela de comportament de cumpărător de weekend”, a explicat Alin Stoica, potrivit Sputnik.