BUCUREȘTI, 3 apr – Sputnik. Lumea muzicii lăutărești a pierdut, în ultimul timp, trei personalități de marcă din pricina coronavirusului. Este vorba despre Cornelia Catanga, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă.
Situația lăutarilor din România este tot mai grea, din pricina restricțiilor impuse care au interzis evenimentele și, implicit, concertele.
Despre toată această situație corespondentul Sputnik a vorbit cu activistul civic președinte al Asociației DANROM Daniel Caraivan, fiul regretatului Ionel Caraivan, cel mai cunoscut acordeonist nevăzător din Europa.
În ultimul timp, 3 nume mari ale muzicii lăutărești din România au plecat din lumea aceasta. Ce sentimente vă încearcă?
Cred că este cea mai neagră perioadă din viața lăutarilor, este o situație greu de acceptat, au plecat 3 artiști emblematici ai României, 3 stiluri muzicale diferite, care au dezvoltat un gen muzical care va dăinui veșnic...
Trebuie să menționăm că pentru noi, lăutarii și consumatorii de muzică lăutărească, în ultimele luni au existat mai multe pierderi umane, foarte mulți lăutari au plecat la cele veșnice, s-a vorbit mai puțin despre ei, poate că nu au fost suficienți de cunoscuți de publicul majoritar, dar au o mare însemnătate pentru lumea muzicală lăutărească...
Acești oameni ne vor lipsi foarte mult, este un gol în muzica românească, dar și în sufletele noastre, a celor care am crescut, am petrecut, am plâns pe muzica acestor mari artiști. Este adevărat că au rămas creațiile lor, ce vor dăinui veșnic, iar prin aceste creații vă dăinui și numele lor.
I-ați cunoscut personal pe Cornelia Catanga, Nelu Plieșteanu sau Gabi Luncă? Ce amintiri vă leagă de acești oameni?
În casă noastră, de mic copil se ascultă foarte multă muzică de toate genurile, dar, mai ales, lăutărească și clasică. Acești mari artiști au fost prezenți prin muzica lor în permanență în familia noastră.
Tatăl meu, Ionel Caraivan, a colaborat de multe ori cu acești mari artiști, dar pot spune că l-a legat o prietenie deosebită cu Cornelia Catanga, au colaborat de foarte multe ori, totodată și cu Gabi Luncă a colaborat prin intermediul regretatul ei soț, Ion Onoriu.
M-am bucurat și m-a onorat faptul să îi cunosc personal pe Cornelia Catanga și pe Nelu Ploieșteanu, care pe lângă faptul că au fost mari artiști, aveau și un caracter deosebit. De fiul Corneliei Catanga, fenomenalul pianist Alexandru Pădureanu, mă leagă prietenie foarte strânsă.
Tatăl dumneavoastră, Ionel Caraivan, cel mai cunoscut acordeonist nevăzător din Europa, era convins că muzica lăutărească nu va dispărea iciodată. Dumneavoastră ce părere aveți?
Este o mare diferență între stilul lăutăresc de astăzi și stilul lăutăresc vechi, autentic… Cel din urmă vă dăinui o veșnicie pentru că este un stil mult mai expresiv, autentic și plin de emoție. Stilul lăutăresc vechi este cunoscut și apreciat mai mult în lumea lăutarilor, nu există petrecere de lăutari ca să nu se cânte un program de muzică lăutărească veche.
Prin acest stil, lăutarii își exprimă starea cel mai bine, nu oricine poate cânta acest stil, trebuie să ai un talent nativ... Cu siguranță, indiferent de cât de mult va evolua muzica lăutărească, autenticul nu va dispărea, este o etichetă a lăutarilor, o carte de vizită, iar generația tânără are datoria de a duce mai departe această zestre muzicală și cu siguranță o vor face.
Ce reprezintă acordeonul pentru familia Caraivan?
Sunetele acestui instrument mi-au marcat copilăria. Tatăl meu studia și 8-10 ore zi, locuind într-o casă mică. Eram "martor" la sunetele acestui instrument, iar tatăl meu cânta foarte expresiv, din piatră dacă erai și tot simțeai emoția pe care o transmitea prin acordeonul său... Mai târziu, m-am îndrăgostit și mai mult de acest instrument, am încercat să îl descopăr prin studiu, nu am profesat, nu am fost suficient de talentat, iar pretențiile erau mari legat de mine, mai ales din partea publicului consumator. În toate momentele grele ale familiei mele, muzica a fost terapie, a fost și este un mod de exprimare a sentimentelor, de a ne vindeca sufletul...
Probabil că dacă nu ar fi fost muzica în viața noastră, am fi fost mult mai săraci sufletește. Pe lângă aceste influențe profunde pe care muzica le are în viața noastră, lăutăria este o tradiție pentru noi, chiar dacă eu și fratele meu nu am cântat, Florinel, nepotul meu moștenește talentul bunicului sau, Ionel Caraivan și este cel care duce mai departe tradiția.
”Lăutarii trec prin momente critice”
Tatăl dumneavoastră, care a învățat mulți băieți din Brăila să cânte la acordeon, spunea că ”Foarte mulți băieți mănâncă pâine de pe urma mea”. Pandemia de coronavirus a schimbat, însă, lumea. Cum se reflectă criza în lumea lăutarilor?
Din păcate, lumea muzicală și, în special, lăutarii trec prin momente critice, este pentru prima dată când lăutarii sunt puși în fața unei crize economice pe o perioadă lungă și fără o soluție urgență. În familie de lăutari, partea financiară este puțin diferită în sensul că veniturile lor sunt instabile: astăzi poți câștiga bani mulți, iar o perioadă lungă să nu mai câștigi nici un leu, veniturile nu sunt constante, evenimentele la care lăutarii prestează nu au un venit constant, ceea acum i-a afectat foarte mult, pentru că nu toți au avut posibilitatea să aibă un fond de economii.
Faptul că nu au statut pe piața muncii bine definit i-a făcut să devină foarte vulnerabili. Statul nu și-a dorit să creeze un statut acestei branșe, multă lume confundă lucrurile.
Din cauza unor lăutari maneliști ce câștigă foarte mult, s-a creat imaginea că lăutarii câștigă bani mulți. Realitatea este alta, venitul lor este instabil, iar aceasta perioadă este fatală din punct de vedere economic. Pe viitor este necesară înființarea unui organism de stat la care să adere toți lăutarii și, astfel, toată lumea să intre într-o formă legală care să le ofere un statut pe piața muncii și, mai ales, o bătrânețe liniștită.
Când au avut loc ultimele evenimente la care au participat lăutarii pe care îi cunoașteți?
Evenimentele au început să fie amintiri pentru unii, alții mai norocoși au cântat la evenimente foarte restrânse... Efectele acestei pandemii se vor resimți pe o perioadă de cel puțin 5 ani în viața lăutarilor, mulți dintre ei se vor reprofila. Asta nu înseamnă că se vor lăsa de muzica, nu ai cum să te lași de muzica atunci când ești născut să faci muzică.
Fiul dumneavoastră, Florinel, calcă pe urme bunicului său. El ce părere are despre situația grea a acordeoniștilor și a interpreților de muzică lăutărească?
Încă este în perioada de formare muzicală, mare parte a timpului său îl rezervă studiului și școlii. Noua generație de lăutari are o altă viziune bazată pe educație multă. Dacă în anii din urmă, cei care făceau muzică se lăsau de școală pentru a rezerva tot timpul studiului muzical, acum tinerii au mai multa grijă de viitorul lor, școala devenind un scop principal în formarea lor.
Florinel este unul din tinerii de viitor, viitor care va arăta puțin diferit în muzică, este încrezător că lucrurile vor reveni la o normalitate.
