BUCUREȘTI, 2 apr – Sputnik. Imunizarea cu serul AstraZeneca stârnește, în continuare, discuții, mai ales după ce unele țări europene, printre care și Germania, au decis să îl administreze doar persoanelor peste 60 de ani, din cauza evenimentelor trombolice observate la unii pacienți tineri.
În schimb, autoritățile din România nu vor schimba, deocamdată, schema de vaccinare cu AstraZeneca.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a explicat de ce România nu se aliniază trendului european în ceea ce privește vaccinarea cu AstraZeneca.
Acesta a declarat că, statistic vorbind, în România nu s-au observat mai multe cazuri de tromboze de când se administrează vaccinul AstraZeneca față de perioadele anterioare.
Valeriu Gheorghiță a explicat că s-a chiar la datele din România, din 2019, 2020 şi chiar şi în primele luni ale anului 2021 şi există o incidenţă cumulată a acestor cazuri de tromboză de sinus venos cerebral de circa 5-6 la un milion de locuitori pe an.
Coordonatorul campaniei de vacccinare recunoaște că s-a uitat numai la datele despre cazurile internate.
”Sigur că ne-am uitat doar la cazurile internate, cazurile care au fost spitalizate şi aici s-ar putea să fie, într-adevăr, o subestimare a incidenţei reale, e posibil să fie mai multe. Aceasta este populaţia care mai frecvent face aceste evenimente. Chiar şi în România, ne-am uitat, sunt mai frecvente cazurile la persoanele sub 55 de ani, comparativ cu persoanele peste 55 de ani”, a arătat Valeriu Gheorghiţă, potrivit digi24.ro.
Potrivit acestuia, nu există, la momentul de față, date științifice validate care să confirme o legătură între tromboze și vaccinul AstraZeneca. Din acest motiv, AstraZeneca este considerat sigur, astfel că nu se ia în calcul o modificare a schemei de vaccinare în România.
În perioada 6-9 aprilie 2021, sunt așteptate noi concluzii și noi precizări cu privire la situația vaccinului AstraZeneca, a mai adăugat Valeriu Gheorghiță.
”Însă trebuie să înţelegem un lucru cert la acest moment: este un vaccin sigur ale cărui beneficii depăşesc cu mult riscurile vaccinării”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă.
De asemenea, o persoană vaccinată cu AstraZeneca nu va putea face rapelul cu alt ser.