Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis îi atacă pe manifestanți

© Inquam Photos / OCTAV GANEAProteste la București, România, împotriva restricțiilor COVID
Proteste la București, România, împotriva restricțiilor COVID - Sputnik Moldova-România, 1920, 01.04.2021
Abonare
Președintele Klaus Iohannis a făcut astăzi declarații în care a încurajat populația să se vaccineze și i-a criticat pe manifestanți, acuzând ”violența și manifestările extremiste”.

BUCUREȘTI, 1 apr – Sputnik. Reacția președintelui Klaus Iohannis la protestele din ultimele zile a fost să le catalogheze drept violențe și manifestări extremiste.

Violențe la protestele din București anti restricții COVID - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.03.2021
Societate
Lupte de stradă la proteste, Diana Șoșoacă a avut dreptate!

Klaus Iohannis a participat astăzi la ceremonia organizată cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului Cantacuzino și a folosit acest prilej pentru a se răfui cu manifestanții.

El a declarat că soluția pentru revenirea la normalitate este vaccinarea și s-a lăudat că România va primi un număr semnificativ de doze și astfel campania de vaccinare poate fi accelerată.

”Avem, iată, la îndemână soluția care ne va permite să stopăm pandemia și să ne recăpătăm normalitatea care ne lipsește atât de mult. Se numește vaccin! Virusul care ne-a afectat dramatic existența în ultimul an nu dispare prin violență și manifestări extremiste, ci prin imunizarea cât mai multor oameni cu vaccinuri eficiente. În perioada imediat următoare vom primi un număr semnificativ de doze și astfel campania de vaccinare poate fi accelerată”, a declarat astăzi președintele.

El a adăugat că mulți au pierdut pe cineva drag, iar alții au suferit profund în urma infectării cu acest virus.

”Costurile sociale și economice au fost și continuă să fie uriașe. Putem însă să punem capăt acestei pandemii și îi îndemn pe români să aibă încredere în beneficiile imunizării și să meargă în număr cât mai mare la centrele de vaccinare”, a cerut Klaus Iohannis.

Institutul „Cantacuzino” a fost înfiinţat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri şi Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”.

Fluxul de știri
0