Foto
Imagini foto de la evenimente de ultimă oră, cu personalități și de actualitate, poze cu natura și de la competiții sportive, culturale

Foto: Nu doar niște ruine - patrimoniul istoric al lumii pe uscat și în mare

Abonare
În seria de imagini, selectată de Heritage daily, au fost incluse poze și imagini grafice ale localităților unde se află orașe antice și obiecte istorice scufundate.

Ce secrete ne ascund ruinele edificiilor antice, câte povești fascinante ne pot transmite statuele și orașele ajunse sub apă?

Spre exemplu, Atlit Yam. E o așezare din epoca neolitului, aflată în golful Atlit, la țărmul Camel, pe teritoriul actual al Israelului, care ocupa cândva un teritoriu de 40 de mii de metri pătrați, cuprinzând case patrulatere, vetre, fântâni și un cerc de piatră, care datează cu aproximativ anul 7000 înaintea lui Hristos. Potrivit cercetătorilor Institutului Național Italian de Geofizică și Vulcanologie din Pisa, așezarea a fost inundată din cauza prăbușirii vulcanice a versantului estic al Muntelui Etna, care a provocat un tsunami.

Pe insula Creta s-au păstrat rămășițele orașului antic doric Olus. Acesta se află pe ambele părți ale istmului care leagă peninsula Spinalonga de continent în orașul modern Elounda. Cele mai recente mărturii ale existenței așezării se referă la secolul VIII înainte de Hristos. Savanții presupun că orașul a plecat sub apă aproximativ în secolul II după Hristos, din cauza unei mișcări tectonice, provocate de un cutremur puternic.

Ce credeți despre “portul patimilor” – un oraș roman inundat parțial Baiae? Acesta este așezat pe malul Golful Napoli în actuala comună Bacoli din Italia. Cele mai recente mențiuni ale orașului se referă la anul 178 înaintea lui Hristos. Așezarea s-a transformat într-o stațiune balneară romană, care și-a creat o reputație a modului de viață hedonist. Și acest oraș a devenit victima activității vulcanice: în secolul VIII după Hristos, relieful din jurul golfului Pozzuoli s-a schimbat într-atât, încât localitatea a ajuns sub apă.

Aceste și alte secrete ne pot fi descoperite nu doar de ruine – marile artefacte ale vechilor civilizații. Mai multe detalii, în galeria noastră foto.

CC BY-SA 3.0 / Hanay / Atlit Yam is an ancient submerged Neolithic village off the coast of Atlit, IsraelAtlit Yam este un sat antic neolitic scufundat, la coasta Atlit, Israel. Datează cu anii 6900 - 6300 înainte de Hristos.
Атлит-Ям - древняя затопленная неолитическая деревня у побережья Атлита, Израиль - Sputnik Moldova-România
1/10
Atlit Yam este un sat antic neolitic scufundat, la coasta Atlit, Israel. Datează cu anii 6900 - 6300 înainte de Hristos.
© Depositphotos.com / Patryk_KosmiderRuinele vechi ale morii de vânt din Golful Mirabello din Creta
Старые руины мельницы в заливе Мирабелло на Крите - Sputnik Moldova-România
2/10
Ruinele vechi ale morii de vânt din Golful Mirabello din Creta
© AP Photo / Amr NabilStatui egiptene antice ridicate la suprafață din orașul egiptean Heracleion, ajuns sub apă acum o mie de ani în urma unui cutremur de pământ.
Поднятые на поверхность древние статуи египетского затонувшего города Гераклион - Sputnik Moldova-România
3/10
Statui egiptene antice ridicate la suprafață din orașul egiptean Heracleion, ajuns sub apă acum o mie de ani în urma unui cutremur de pământ.
4/10
Plaja Pounta
© Photo : Public domainHakewill. Un turnei prin insula Jamaica. Farfurie
Хэйквилл. Живописный тур по острову Ямайка. Тарелка - Sputnik Moldova-România
5/10
Hakewill. Un turnei prin insula Jamaica. Farfurie
CC BY-SA 4.0 / JohnArmagh / PRuin of the gateway of Greyfriars, Dunwich, Suffolk (cropped photo)Ruinele porții Greyfriars, Dunwich, Suffolk.
Руины ворот Грейфрайарс, Данвич, Саффолк - Sputnik Moldova-România
6/10
Ruinele porții Greyfriars, Dunwich, Suffolk.
CC BY 2.0 / Bryan Ledgard / Cliff erosion, HoldernessCoasta insulelor Britanice în Spurn Pont, ridingul de Est al Yorkshire, Anglia
Побережье Британских островов в Spurn Point, Восточный райдинг Йоркшира, Англия - Sputnik Moldova-România
7/10
Coasta insulelor Britanice în Spurn Pont, ridingul de Est al Yorkshire, Anglia
CC0 / Ruthven / Statua DionisoRămășițe scufundate ale nimfeului împăratului Claudius. Parcul Arheologic Subacvatic din Baiae.
Статуя в затопленном археологическом парке Байи - Sputnik Moldova-România
8/10
Rămășițe scufundate ale nimfeului împăratului Claudius. Parcul Arheologic Subacvatic din Baiae.
© Photo : Public domain / Robert ElsmoreLinia de coastă Dover, Kent
Береговая линия Дувра, Кент - Sputnik Moldova-România
9/10
Linia de coastă Dover, Kent
CC BY 3.0 / Rheins / Sunken City of KekovaOrașul scufundat din Kekova. Turcia
Затонувший город Кекова, Турция - Sputnik Moldova-România
10/10
Orașul scufundat din Kekova. Turcia
Fluxul de știri
0