BUCUREȘTI, 31 mart – Sputnik. Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu, pare să o ia pe urmele predecesoarei sale Monica Anisie. Cel puțin asta ar fi concluzia după anunțul făcut ieri de ministrul Educației, care a explicat că, la finalul lunii mai și începutul lunii iunie, elevii ar putea reveni în format fizic la școli.
Monica Anisie a vorbit foarte mult, în anul școlar anterior, despre revenirea în bănci și despre scenarii, însă președintele Klaus Iohannis a ieșit și a spus ferm că acest lucru nu este posibil decât cu câteva excepții.
Acum, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că elevii ar putea reveni la școli – în format clasic – la finalul lunii mai și începutul lunii iunie, însă trebuie îndeplinite 4 condiții care țin de respectarea regulilor de protecție, de vaccinarea personalului din învățământ, de testarea cu teste non-invazive, dar și de înregistrarea unui trend descendent în ceea ce privește infectările cu noul coronavirus.
Întrebat dacă scenariul este acela ca după vacanţă copiii să revină la şcoală în toată ţara, ministrul a răspuns afirmativ.
”Da, pentru asta este nevoie de îndeplinirea a patru condiţii. Trei deja le avem. Le avem sau sunt în curs de a le avea, pentru că testarea este o promisiune”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, demnitarul a dat asigurări că instituția pe care o conduce va insista pentru ca testele non-invazive, pe bază de salivă, să fie utilizate în unitățile de învățământ.
Cîmpeanu este optimist și crede că anul școlar în curs se va încheia mai bine decât precedentul.